Cartela de acces în şcoli "revoluţionează" legitimaţia de elev

Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) a solicitat, recent, tuturor unităţilor de învăţământ din subordine, o situaţie statistică a absenţelor înregistrate de elevi pe ultimii trei ani şcolari. Acţiunea are legătură cu anunţata introducere a cartelelor de acces la cursuri, pe care Oana Badea, secretar de stat în Minitserul Educatiei, o doreşte să se aplice încă din această toamnă. Până atunci, Florina Stoian, şefa IŞJ Buzău, ne povesteşte cum a apărut ideea cartelei de acces.

 

„La întâlnirea cu conducerea Ministerului Educaţiei de la Suceava, din 21-24 iulie a.c., a fost prezentat un program realizat şi implementat de un coleg de la Miercurea Ciuc. Ideea domnului profesor este foarte interesantă, întrucât nu este scumpă şi poate fi îmbrăţişată de oricare dintre şcolile noastre. Practic, programul presupune, pe lângă calculator, o cameră web şi dotarea fiecărui elev cu un card personalizat care, odată cu accesul elevilor în şcoală, generează un raport cu absenţii din unitatea de învăţământ respectivă, raport utilizat de diriginţi şi directori. În cazul introducerii unui astfel de sistem nu se vor organiza licitaţii pentru achiziţionarea echipamentelor deoarece fiecare şcoală, care va conveni să utilizeze cartele magnetice, va procura cele necesare şi vor comanda pentru fiecare elev un card, care se ridică la 4 lei fiecare. În prezent, nu am cunoştinţă ca, în şcolile din Buzău, să se utilizeze astfel de monitorizări ale absenţelor”, ne-a explicat Florina Stoian.

 

Ieri, IŞJ Buzău nu dispunea încă de o situaţie statistică referitoare la absenţele elevilor din judeţ, perioada de înregistrare fiind prelungită şi din cauza concediilor. În ediţia de mâine, vom prezenta o analiză de redacţie a modului cum Ministerul Educaţiei, şi prin IŞJ Buzău, vrea să-şi argumenteze, pe baza numărului mare de absenţe, introducerea monitorizării electronice a „chiulului”.

 

S.D.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.