Vizita la clubul-fanion al județului o aveam programată încă din primăvară. Bine, de mers p-acolo împreună cu colegul Vali, tot am mai mers în diverse scopuri, dar numele lui Costin Stanciu, tânărul director al clubului, tot aluneca de pe lista noastră de priorități și părea să nu mai ajungă deloc în top. Am întrebat dacă e ceva personal, dar mi s-a explicat din redacție că evităm polemica electorală, omul nostru fiind candidat, apoi ales, consilier județean. Aha, dar din iunie au mai trecut două luni, nu?
Vine însă săptămâna mare a fotbalului buzoian cu vizitele celor de la Steaua și Rapid, iar faptul că ne-am tot învârtit prin jurul stadionului din Crâng a rezolvat și enigma de nerezolvat din mintea mea. Că Vali Mocanu și Costin Stanciu vorbiseră deja să stea …de vorbă în fața camerei de filmat! Iar când programul celor doi s-a aliniat bine într-o zi de vineri, absolut deloc neagră, ora lor de povestit am transformat-o într-un interviu în două episoade. Azi e vorba de primul, despre sporturile din club & karate, mâine doar despre handbal feminin și noul „Boss” din vestiar. Bucurați-vă de atmosferă, e de văzut/ascultat tot ceea ce au pus oamenii ăștia în dezbatere!
Cătălin Niță







speram ca tânărul asta sa facă treaba la GB. mă bucur ca plecat panarama aia de Cazan.. o jigodie si un pupincurist toată viața lui mizerabila. un luzar si un yes-sir a fost in armata, la fel a fost si la GB.. Stanciu, ai de treaba, tinere !