Interviurile “Observatorului” cu “cyborg” Florin Palcău

0

Printre cei ce au practicat sportul de performanță în Buzău în ultimii 20-30 de ani e greu să nu fi auzit cineva de omul pe care l-am adus la microfon cu puțin timp înaintea meciului de baraj pentru promovarea în liga a doua. A început cu fotbalul și a aparat poarta pe la juniorii Gloriei și apoi la echipa mare a Metalului, iar când a început să se plictisească, a trecut și la rugby. În același timp, să ne înțelegem. Adică era legitimat la două cluburi diferite și făcea două sporturi diferite. Ba chiar cu trupa musculoșilor de la “Martelli” a reușit să promoveze în Superligă, după un baraj de pomină contra Politehnicii Iași! Apoi desființarea clubului, lipsa banilor și a perspectivelor , plecarea la muncă în Anglia, accidentul cerebral și diagnosticul de cancer, operația realizată cu succes la Oxford și repunerea pe picioare a noului cyborg care va duce mai departe numele “nebunului” Florin Palcău. “Sănătate maximă” sau cum naiba aș putea să-i spun unuia cu atâtea cipuri și implanturi tehnologice în corp? Poate că “Treceri cât mai rare pe la service” ar fi mai potrivit, nu?

Vali Mocanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.