Aveam deja unei experiențe de la una dintre edițiile trecute ale Festivalului ” Vâslim la caiace și zâmbim fără limite „, dar oamenii care se ocupă să organizeze două zile de jocuri în Parcul Tineretului reușesc să mă surprindă din nou. Am stat printre ei, i-am filmat și fotografiat fără teamă că cineva o să mă întrebe „dar ce faci cu poza asta” (apropo de unul dintre fotbaliștii cu nume perindați prin Buzău în urmă cu două veri), i-am invitat la microfon, în fața unei camere, și nu m-au refuzat.
I-am văzut în hamul de escaladă, la paintball, în caiac sau pe terasă, la o bere ori la înghețată, i-am văzut zâmbind și socializând.
Tot ce se întâmplă în cele două zile e aur pentru suflet. Al lor, al celor cu dizabilități păstoriți de Asociația Îmbunătățirea Vieții , dar și a noastră, a neutrilor ajunși acolo cu speranța că prindem un cadru interesant ori auzim o poveste de viață care să ne aducă like-uri și notorietate. De parcă asta ar fi important în viață…
Am lăsat-o pe doamna Paula Ispas să-și termine treburile de după festival, să își onoreze promisiunile făcute posturilor TV locale, iar când zgomotul muzicii pare că s-a mai potolit am zis că e momentul unui interviu. Click pe el și hai să vedem ce tip de interlocutor este femeia care ține în palme (sau în brațe) atâta amar de oameni cu probleme, altfel decât cele pe care le întâmpinăm, în mod normal, zi de zi.
Text și imagini: Vali Mocanu și Mihai Chiriazi
