Când subsemnatul se pregătea să iasă din lumea „cavalerilor fluierului”, că așa era un termen folosit cu zeci de ani în urmă, Laurențiu Ionașcu era adus acolo de foștii prieteni ai tatălui său, dispărut prematur dintre noi. Era un copil de 15-16 ani, timid, cumințel, mereu cu „Bună ziua/Vă rog frumos/Mulțumesc” la îndemână, pe care nu-l vedeai decât dacă era delegat de Comisie în aceeași brigadă cu tine. Eu am plecat, el a rămas, ba chiar s-a și retras între timp, iar mie mi-a venit ideea unui interviu atunci când am văzut postarea lor despre organizarea unui nou curs pentru arbitri de fotbal. Plus poze cu Dl. Nicolae Georgescu, pe care l-am prins și eu în secolul trecut, ori Mihaela Țepușă, singurul arbitru buzoian care a fost vreodată la un Mondial.
Am pus împreună toate detaliile la punct, doar că în ultima secundă am aflat că ei se mutaseră din sediul de la Sală! Băi, băiatule, dar acum chiar sunt bine tare în clădirea de pe Bulevard! Adică nou, modern, civilizat, exact cum a decurs și discuția noastră de aproape o oră.
Vali Mocanu
