Cum îți poți construi un chioșc chiar în buricul târgului atunci când nu mai există nici un loc disponibil pentru așa ceva? Chiar dacă este dificil, nu este deloc imposibil, după cum poate spune un buzoian care urmează să își amenajeze investiția în doar câteva zile. Omul nu s-a descurajat de cele câteva avize negative luate în Comisia de urbanism și a cerut pentru aceasta sprijinul consilierilor Opoziției. Aleșii locali l-au învățat că pentru a pune mâna, cu acte, pe singura bucată de teren liber care se mai găsea în zona Bazarului, administrat de Urbis-Serv, trebuie să își treacă în obiectul de activitate ”difuzarea de carte și presă”. Zis și făcut, buzoianul a trecut la treabă și după primirea unui acord de la Consiliul Local care îi permite să își amplaseze un chiosc provizoriu în zona dorită, a trecut la treabă. Pentru a nu fi luat la întrebari, buzoianul și-a început amenajarea chioșcului chiar duminică după amiază, taman în timp ce șeful Urbis-Serv se afla în plină petrecere de botez la un local din preajmă. Omul a turnat ditamai fundația de ciment pe singurul spațiu verde aflat între chioșcul de ziare din zonă și platforma de gunoi. Pentru ca lucrarea să fie una de calitate și să respecte litera legii, reprezentanții Primăriei au verificat ieri lucrarea făcută de afaceristul local, fără a-i deranja însă prea tare că omul a turnat beton pe spațiul verde. Rămâne de văzut cum vor evolua lucrurile în perioada următoare și cum o investiție, specializată în vânzarea de produse care nu au nici o treabă cu cartea sau cu presa, se va realiza în centrul orașului, pe ultima bucată de spațiu verde rămasă în zonă.
Ciprian STERIAN

1 COMENTARIU

  1. doar un disperat sau un idiot si-ar dori un chiosc lipit de tomberoanele de gunoi !!! si, domnule jurnalist, cred ca ati confundat doua parti ale corpului, cu siguranta ce este in poza nu poate fi *BURICUL* orasului…..si poate ca sunteti doar rautacios, doamna de la Prefectura (vezi foto) dorind sa deschida un chiosc de informare Guvernamental…mai stii ??? …la cata mizerie ne fac guvernantii astia, atatea tomberoane !!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.