Bacalaureat 2013-1

Lucrările elevilor care au obținut media 10 la bacalaureat ar putea fi recorectate după ce părinții unor elevi din Liceul B.P. Hasdeu care nu au obținut punctaj maxim ar fi contestat notele de 10 obținute de cei 10 elevi buzoieni. Şefii învăţământului buzoian susţin că au auzit mai multe zvonuri potrivit cărora unii dintre părinţii elevilor de la Colegiul Hasdeu ar fi depus sesizări la Ministerul Educaţiei prin care pun la îndoială corectitudinea cu care s-au acordat cele 10 medii de 10 la bacalaureatul de anul acesta. Cu toate acestea, la nivelul Inspectoratului Şcolar Buzău nu există până acum nici o reclamaţie depusă în acest sens și nici Ministerul Educaţiei nu a înștiințat instituția în legătură cu o asemenea problemă.
La Buzău, zece elevi au obținut media 10 la examenul de bacalaureat din acest an, 9 dintre aceștia provenind din Colegiul Naţional Bogdan Petriceicu Hasdeu, iar altul de la Liceul Marghiloman. Printre elevii care au obținut punctaj maxim la sesiunea de vară a Bacalaureatului se numără fiica cea mică a vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Buzău, Cristinel Romanescu, și fiica omului de afaceri Ion Mărunţiş de la Colegiul Național B.P. Hasdeu. La liceul Alexandru Marghiloman elevul care a obținut punctaj maxim se pare că este fiul directorului adjunct al unității de învățământ.
Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.