Şefa IŞJ are explicaţii

(Reactualizare)

Telenovela demiterii şi repunerii pe funcţiile din Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Buzău, a liberalilor trimişi acasă în 2009 dar reconfirmaţi prin sentinţe judecătoreşti, pare a-şi înmulţi episoadele până dincolo de o viitoare schimbare a puterii politice. Răzbunarea celor nedreptăţiţi se anunţă cruntă. Başca, sumele de bani pe care tot instanţele de judecată le-au repus în dreptul demişilor.

 

După ce în urmă cu o săptămână, ministrul Educaţiei a ordonat „verde” pentru Ionel Meiroşu, fost inspector şcolar general adjunct, în IŞJ, dar pe o poziţie de inspector de specialitate, nu de adjunct, Florina Stoian, şefa instituţiei, ne-a explicat, ieri, de ce liberalul nu a primit ceea ce i se cuvenea conform sentinţelor de la Curtea de Apel Ploieşti şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie: „Am citit documentul care invocă legislaţia privitoare la Reorganizarea IŞJ, precum şi alte acte normative. Începând cu data de 01.09.2010, din organigrama IŞJ a dispărut un post de inspector general adjunct. În aceste condiţii, atribuţiile celui de-al doilea adjunct au fost delegate, prin fişa postului, unui inspector din IŞJ, respectiv doamnei Dorina Stănică. Din acest motiv, în prezent, fişa postului de inspector şcolar general adjunct este diferită de fişa domnului Meiroşu, într-o proporţie de peste 50 de procente”, ne-a explicat inspectoarea generală.

 

Ionel Meiroşu ar avea de încasat, până acum, un miliard de lei vechi

Ionel Meiroşu a cerut avocatului său să conteste prevederile ordinului emis ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu. Reîntoarcerea în instanţă a cazului, la fel ca şi cel al colegului liberal, Dumitru Ene, fost inspector general, este deocamdată calea firească a lucrurilor. Pe fond, sumele care trebuie restituite celor doi demişi cresc. Florina Stoian ne spune: „Nu am reţinut suma care îi revine (lui Ionel Meiroşu – n. red.) din calculul făcut şi comunicat beneficiarului. Oricum, suma se ridică la aproape 100.000 lei, atâta timp cât instanţa a considerat că este legal să i se acorde toate drepturile salariale care i s-ar fi cuvenit în funcţie, adică, aşa cum ar fi fost lăsaţi fără contract de muncă.”

 

Este evident că revenirea celor doi liberali în IŞJ, câtă vreme alt partid are puterea, nu este adevărata miză a acţiunilor din instanţele de judecată. Dumitru Ene a fost reconfirmat pe funcţie şi imediat suspendat, sub pretextul că procurorii anticorupţie îi anchetează dosarele de investiţii în care şi-a dat semnătura de general al şcolilor. Ionel Meiroşu putea fi din nou tras pe dreapta dacă reintra în inspectorat, modul în care se acţionează lăsând să se înţeleagă cât de lesne se pot găsi pretextele. Dacă banii pierduţi în perioada în care nu şi-au exercitat funcţiile vor fi recuperaţi sau nu, într-un final, voinţa de putere politică va dicta un comportament previzibil, după o eventuală schimbare a puterii executive. Lumea mocneşte de răzbunare, alegerile sunt aşteptate cu bagajele la uşă – şi de o parte, şi de cealaltă. Doar uşile diferă: unii îşi pregătesc reîntoarcerea, alţii îşi pregătesc locuri ferite pentru o eventuală retragere din calea prigoanei politice. Vom detalia în curând.

S.D.

 

(Articolul publicat marţi, 09.05.2011)

Joi, 5 mai a.c., Ionel  Meiroşu a fost reintegrat prin ordin al ministrului Educaţiei, pe un post de inspector de specialitate, în Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Buzău. Fost inspector şcolar general adjunct, Ionel Meiroşu (PNL) a pierdut funcţia în 2009, când partidul de la putere şi-a instalat oamenii la conducerea instituţiilor de stat, prin Ordonanţa 37.

„Aşa cum aveam obligaţia, i-am comunicat documentul prin cabinetul avocatului. Nu am primit nici un semnal dinspre persoana dumnealui, până în prezent”, ne-a declarat, recent, Florina Stoian, şefa IŞJ. Ionel Meiroşu a contestat, la vremea respectivă, măsura de revocare din funcţie şi a câştigat procesul în instanţă, Curtea de Apel Ploieşti şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărând repunerea liberalului buzoian în funcţia pe care a ocupat-o. Aşa cum am mai relatat pe observatorulbuzoian.ro, Florina Stoian a explicat că o repunere pe funcţia similară celei ocupate este imposibilă pentru că aceasta nu mai există în organigrama instituţiei, IŞJ având o singură poziţie de inspector general adjunct, ocupată prin concurs şi ordin de ministru de către un alt profesor.

Celălalt liberal demis în 2009 din IŞJ, Dumitru Ene, fost inspector general, are toate hotărârile judecătoreşti favorabile reinstalării pe funcţie. Ministrul Educaţiei le-a dat curs, în urmă cu mai bine de o lună, dar l-a suspendat din nou, motivând că Departamentul Naţional Anticorupţie derulează un control asupra investiţiilor IŞJ din perioada 2007-2009. În cazul celor doi liberali, deciziile judecătoreşti presupun şi plata drepturilor băneşti corespunzătoare perioadei de timp scurse între momentul demiterii şi cel al reconfirmării pe funcţie. În prezent, sumele se ridică la ordinul sutelor de milioane de lei vechi.

S.D.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.