Judecătorul MIhail Gabriel Stănescu, abia pensionat de la Tribunalul Buzău, este suspectat de DIICOT că a luat mită de la omul de afaceri Dorin Marinescu, zis Dorin Piticu, cercetat în acelaşi dosar, peste 70 de litri de vin şi o carcasă de miel ca să dea o soluţie favorabilă într-un caz în care era implicată o firmă administrată de acesta.

Iată comunicatul remis joi după amiază de DIICOT cu privire la acest caz:

”La data de 08.11.2016  procurorii DIICOT- B.T.Buzău au dispus punerea în mişcare a actiunii penale faţă de inculpatul  MARINESCU DORIN, administrator pe perioada derularii activitatii infractionale la S.C. BACHUS DEALURILE ISTRITEI SRL Buzau, fosta S.C. CONTINENTAL SERV IMPEX SRL Buzau, pentru comiterea infractiunilor de inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală în formă calificată, delapidare cu consecințe deosebit de grave, spălare de bani, instigare la fals în evidențele contabile, ultraj, inducerea în eroare a organelor judiciare și dare de mită.

Totodata, prin ordonanţa din data de 08.11.2016, s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale faţă de inculpatul Stănescu Mihail Gabriel – judecator la Tribunalul Buzau, Sectia a II-a Civila, Contencios Administrativ si Fiscal la data savarsirii faptelor, pentru comiterea a şase infractiuni de luare de mită.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada ianuarie 2012 – decembrie 2015, inculpatul Marinescu Dorin împreună cu suspecții R. P. și B. G., în calitate de lucrători cu atribuții de recepție şi gestiune, au constituit un grup infracţional organizat având ca scop sustragerea de la plata obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat, prin ascunderea sursei impozabile sau taxabile și neevidențierea tuturor veniturilor rezultate din comercializarea de vin alb și roșu ori de băuturi intermediare, calificate ca fiind vin (băuturi care aveau în componență  alcool etilic, ca materie primă accizabilă, pentru care societatea comercială referită nu avea autorizație de antrepozit fiscal) și însușirea de sume de bani din patrimoniul  S.C. CONTINENTAL SERV IMPEX SRL Buzau prin justificări fictive de achiziții de materii prime, acoperite cu înregistrări inexacte în conturile contabile specifice. Ascunderea sursei impozabile sau taxabile s-a realizat în perioada de referință prin achiziționarea unei cantități de struguri mult mai mari decât cea înscrisă în documentele de achiziție, surplusul rezultat fiind transformat în must nefermentat obținut fără evidențiere contabilă și supus procesului de vinificație, iar produsul final obținut, respectiv vin alb, roșu sau băutură intermediară definită ca vin fiind comercializat fără înregistrarea veniturilor în evidențele contabile.

Prejudiciul total  cauzat bugetului de stat este în cuantum de  9.600.000 lei.

Totodată s-a reţinut că în timpul controlului efectuat de către inspectorii Direcției Generale de Antifraudă Fiscală, în perioada 16.06. – 30.09.2015, inculpatul Marinescu Dorin și suspecta R. P. au refuzat să pună la dispoziția echipei de control documentele contabile solicitate, au interzis echipei de control pătrunderea în spațiile unui  punct de lucru situat în comuna Breaza, sat Greceanca, județul Buzău, prin interpunerea unui număr de 4 câini, în vederea blocării accesului la respectivele spații.

Deasemenea,  inculpatul Marinescu Dorin a amenințat telefonic  un membru din echipa de control cu acte de violență și executarea pe viitor a unei pedepse privative de libertate, înscenând totodată, în timpul controlului, furtul unor documente de evidență contabilă, a unui laptop și a unui telefon mobil.

Totodata, în cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada 30.01.2015 – 21.02.2016, inculpatul Stănescu Mihail Gabriel, magistrat judecator, a primit de la inculpatul Marinescu Dorin, personal sau prin interpusul suspect M. C., in şase randuri, cantitatea totala de 75,5 litri de vin şi o carcasă de miel, precum si alte bunuri, pentru ca acesta să pronunţe o solutie favorabilă S.C. CONTINENTAL PROD 2000 SRL Buzau, intr-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Buzau – Sectia a II-a Civila,  Contencios Administrativ si Fiscal, care avea ca obiect anularea unui raport de inspectie fiscala intocmit de către DGRFP Galati şi a deciziei de impunere fiscală emisă de aceasta institutie in baza raportului de inspectie fiscală.

Pe fondul dat, magistratul judecator – inculpatul Stănescu Mihail  Gabriel, contrar probelor existente la dosarul cauzei, cu ignorarea flagrantă a normelor care legitimeaza calitatea procesuala pasiva, cu eludarea motivelor formulate in intampinarile depuse de către autoritatile fiscale ale statului român, a pronuntat o sentinţă civilă prin care a anulat raportul de inspectie fiscala si decizia de impunere fiscala emise de către DGRFP Galati, ca efect al admiterii actiunii formulată de către SC CONTINENTAL PROD 2000 SRL Buzau, societate comercială administrată de către inculpatul Marinescu Dorin.

Ulterior, prin decizia civilă din data de14.06.2016, respectiva sentinţă a fost casată în integralitatea sa de către  Curtea de Apel Ploiești – Sectia a II-a Civila,  Contencios Administrativ si Fiscal.

La data de 08.11.2016 DIICOT – Biroul Teritorial Buzau a solicitat Curtii de Apel Ploiești luarea masurii arestarii preventive faţă de inculpatul Marinescu Dorin si a masurii preventive a arestului la domiciliu fata de inculpatul Stănescu Mihail Gabriel.

Prin incheierea din data de 09.11.2016, Curtea de Apel Ploiești dispus arestarea preventivă a inculpatului Marinescu Dorin pentru o perioadă de 30 zile  dispunând totodată respingerea propunerii DIICOT – B.T. Buzau de luare a masurii preventive a arestului la domiciliu faţă de inculpatul Stănescu Mihail Gabriel.

Cauza este instrumentată cu sprijinul  Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Buzău şi Direcţiei Generale  Antifraudă Fiscală.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.