Note sub 5 şi la suplinire

Rezultatele la cele 163 de lucrări scrise de la concursul pentru ocuparea catedrelor prin suplinire, publicate azi, arată că peste 48 la sută dintre suplinitori nu au reuşit să obţină nota minimă 5, care să le asigure dreptul un post în învăţământ. Doar 84 de candidaţi au luat note peste 5.00, iar 79 au note sub această limită. Nu sunt note de 10, decât un 9.25 la educatori sau un 9.10 la religie.

 

Maria Davidescu, inspector şcolar general adjunct, deloc mulţumită de rezultatele slabe, ne-a declarat că mulţi dintre cei  care au participat la concursul de suplinire nu au avut curaj să participe la concursul de titularizare din 13 iulie, iar alţii sunt sunt dintre cei picaţi la Titularizare cu note sub cinci. „Încercăm să asigurăm calitatea  în învăţământ prin eliminarea necalificaţilor, dar au mai fost situaţii în care posturile, din punct de vedere geografic, fiind în localităţi izolate, nu au fost solicitate de calificaţi în şedinţele publice, caz în care nu am avut încotro şi am apelat şi la necalificaţi. Totuşi, de un an la altul, numărul necalificaţilor este în scădere”, a spus Maria Davidescu.

 

Contestaţiile se depun mâine, până la ora 15.30, la Inspectoratul Şcolar, de unde vor fi trimise către centrele de reevaluare. Judeţul Buzău este cu două procente sub media naţională de promovare a concursului de suplinire, înainte de contestaţii, 54,60% dintre suplinitorii din ţară luând note peste 5.

 

S.D.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.