Între 18 martie și 6 iunie, județul Buzău va găzdui concursul „Juniorii Reciclarii”, un proiect dedicat elevilor din clasele I-VIII, care își propune să promoveze educația ecologică și colectarea selectivă a deșeurilor. La acest concurs vor participa aproximativ 22.000 de elevi din 89 de școli, iar cei mai buni dintre ei vor avea ocazia să câștige una din cele 89 de biciclete.

Premiile vor fi acordate pe baza cantității de materiale reciclabile aduse la școală. „Copilul care reușește să aducă cât mai mult reciclabil din ambalaje va câștiga o bicicletă”, a explicat Mircea Șendruc director al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Eco Buzău 2009”.

La conferința de lansare a concursului, organizată cu ocazia Zilei Mondiale a Reciclării, Inspectorul General al IȘJ Buzău, Daniela Palcău a subliniat importanța acestui demers: „Nu putem să începem acest lucru decât cu elevii, cu copiii, cu cei mici. Ei sunt un exemplu pentru toate comunitățile”.

De asemenea, vor fi oferite și alte premii, precum tricouri și mingi, pentru locurile II și III.

Concursul nu doar că încurajează reciclarea, dar și educația ecologică în rândul elevilor, care vor învăța să își educe familiile în privința colectării selective.

„Bunele obiceiuri se învață de la școală. Copiii merg acasă și își ceartă părinții că nu au aruncat gunoiul unde trebuie”, a mai adăugat Mircea Șendruc.

Acest proiect este un pas important în direcția unui județ mai curat și mai responsabil ecologic, iar organizatorii, Consiliul Județean Buzău, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Eco Buzău 2009” și Inspectoratul Școlar Județean speră ca rezultatele să fie pe măsura așteptărilor.

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.