Vigilenţă la supravegherea Bacalaureatului
Vigilenţă la supravegherea Bacalaureatului

Peste jumătate dintre elevii de clasa a XI-a și a XII-a care au susținut simularea examenului de bacalaureat au obținut note peste 5, însă sunt și licee unde promovabilitatea a fost 0, la Buzău.
Potrivit inspectorului general al IȘJ Buzău, Geta Burducea, la simulare au participat 2967 de elevi de clasa a XI-a. Dintre aceștia, la română au luat peste 5.00, 58, 67 la sută în timp ce la matematică au promovat 44, 37 la sută.
Un număr de 3513 elevi de clasa a XII-a au susținut simularea la bacalaureat, obținând peste 5 la română un procent de 65, 47 la sută și 51, 77 la sută la matematică. În plus, elevii de clasa a XII-a au avut de susținut și o a treia probă, la alegere, probă la care au luat peste 5.00, 60, 59 la sută din elevi.
”Rezultatele sunt mai bune decât anul trecut și mai bune decât cele obținute de elevii de clasa a VIII-a, ceea ce înseamnă că odată ce cresc devin mai responsabili și probabil aceste simulări îi obișnuiesc cu atmosfera de examen. Cu toate acestea, mulți elevi continuă să dea dovadă de neseriozitate”, a declarat inspectorul general al IȘJ Buzău, Geta Burducea.
În topul liceelor cu rezultate bune la simularea bacalaureatului se află Colegiul „B.P.Hasdeu”, Colegiul „Mihai Eminescu” şi Liceul Pedagogic „Spiru Haret” unde la toate probele procentele de promovare s-au situat peste 80% însă au existat şi unităţi de învăţământ cu rezultate dezastroase.
De pildă, la Liceul Tehnologic Verneşti nici un candidat la simulare, elev în clasa a XII-a, nu a obținut media 5.00 în timp ce la Liceul Tehnologic Pătârlagele nici un elev din clasa a XI-a nu a avut media 5.00

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.