După promovarea pe funcția de prefect a fostei șefe a Gărzii de Mediu Buzău, instituția va fi condusă de Lenuța Barac. Noua șefă a Gărzii de Mediu Buzăui lucrează în această instituție din anul 2005, ceea ce înseamnă că are experiență și va putea gestiona cum trebuie activitatea care i-a fost dată pe mână. În afară de comisarul-șef, Garda de Mediu Buzău mai are 8 angajați: 6 comisari, o secretară și un jurist.
Miercuri, angajații Gărzii de Mediu s-au aflat în grevă de avertisment la nivelul întregii țări între orele 14.00 și 16.00 iar recomandările de la Centru au fost ca toți oamenii să protesteze în fața instituțiilor, față de nivelul scăzut al salariilor. La Buzău, însă, în intervalul menționat, nu au fost prezenți în sediul Gărzii de Mediu decât trei persoane, astfel că nimeni nu a ieșit în stradă, ci doar au închis ușa de acces.