Ion MARIN si Nicu CRISTIAN

Liderul PMP Buzău, avocatul Nicu Cristian cere demisia primarului Constantin Boșcodeală și a deputatului Cezar Preda despre care spune că s-au aflat, în ultimii 20 de ani în diverse funcții și demnități și niciodată nu și-au asumat eșecul nici în plan local și nici în plan național.
„Am asistat la un circ, la o mascarada, acel protest al PNL pe care nici măcar inițiatorii nu și l-au asumat. Acolo, un personaj, cerea altui personaj demisia făcând referire la anumite aspecte penale. Oamenii aceștia nu au înțeles nimic. Mă refer la domnul deputat Cezar Preda și la domnul Constantin Boșcodeală. Oamenii au cerut în stradă schimbarea clasei politice, adică schimbarea lor, pentru că de 20 de ani sunt oameni care au ocupat funcții și demnități la cel mai înalt nivel și care nu și-au asumat și nu își vor asuma niciodată eșecul atât în plan local cât și național. Oamenii au cerut în stradă și pe toate mediile de comunicare demisia lor și a altora aflați în aceiași situație adică a oamenilor care în ultimii ani ne-au hotărât destinele. Este penibil ca tu, Cezar Preda, să ceri partenerului tău de blaturi demisia, iar tu, Constantin Boșcodeală, primar de aproape 20 de ani să spui că buzoienii au avut căldură pe timp de iarnă, deși au avut-o pe banii lor nu pe banii găștii de la Primărie, și să spui că Buzăul are apă rece. Este incredibil să invoci asta după 20 de ani. Sunt primari de la țară care se pot lăuda după un singur mandat că locuitorii au apă rece și canalizare, dar asta este disprețul acestor oameni față de alegători”, a declarat președintele PMP Buzău, Nicu Cristian.
Totodată, liderul PMP Buzău a mai spus că formațiunea pe care o conduce a anticipat voința străzii și a propus pentru funcția de primar al municipiului un candidat care nu a mai făcut politică în persoana fostului comandant al IPJ Buzău, Ion Marin.
Nu în ultimul rând, Nicu Cristina lansează o solicitare către primarul municipiului și către copreședintele PNL dar și către ceilalți politicieni care se află în fruntea partidelor de ani buni: „Dați-vă demisia! Este dorința străzii, este o soluție democratică, elegantă, și corectă din punct de vedere juridic, să îți dai demisia venind în sprijinul a ceea ce cetățenii vor.”
Însă Cezar Preda și Constantin Boșcodeală nu sunt singurii politicieni aflați în atenția liderului PMP. În opinia lui Nicu Cristian și deputatul Marcel Ciolacu ar fi trebuit să adopte o altă tactică la preluarea celei mai importante funcții de la vârful PSD Buzău.
„Cu tot respectul pentru domnul Ciolacu, dar cu aceiași echipă la PSD, misiunea dumnealui va fi destul de grea iar imaginea sa va avea de suferit. Eu mă așteptam ca domnul deputat Marcel Ciolacu să vină cu o echipă nouă, dar sunt aceleași personaje care stăpânesc PSD-ul de ani de zile. Ar trebui să aibă curajul și să lanseze tineri cu valențe de lideri care să facă ceva”, este de părere Nicu Cristian.

În încheiere, președintele filialei buzoiene a partidului condus de Traian Băsescu spune că măcar în al 12-lea ceas personajele din fruntea partidelor politice ar trebui să sprijine și să lanseze în viața politică persoane noi, tinere și cu viziune pentru că ei au demonstrat că nu au avut nici o viziune, de-a lungul anilor și singurul interes a fost doar buzunarul propriu.

1 COMENTARIU

  1. […] Liderul PMP Buzău, avocatul Nicu Cristian cere demisia primarului Constantin Boșcodeală și a deputatului Cezar Preda despre care spune că s-au aflat, în ultimii 20 de ani în diverse funcții și demnități și niciodată nu și-au asumat eșecul nici în plan local și nici în plan național. „Am asistat la un circ, la o mascarada, acel protest al PNL pe care nici măcar inițiatorii nu și l-au asumat. Acolo, un personaj, cerea altui personaj demisia făcând referire la anumite aspecte penale. Oamenii aceștia nu au înțeles nimic. Mă refer la domnul deputat Cezar Preda și la domnul Constantin Boșcodeală. Oamenii Sursă știre […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.