Nu neapărat în gândire, ci chiar au fost depistați, șase dintre ei, cu COVID-19! Ceea ce pune în pericol însăși desfășurarea meciului de miercuri seară de la Focșani, în caz că la controlul de mâine vor mai apărea și alte cazuri în lotul lui Pero Milosevic.
„Regulamentul și protocolul sanitar impus de FRH spune că o echipă trebuie să aibă nouă jucători valizi, din care minim cinci să fie de naționalitate română. Chiar și team-managerul Răzvan Voicu e pe lista celor infectați, așa că toate chestiunile administrative sunt acum în sarcina mea”, a declarat pentru Observatorul Buzoian președintele Georgian Băducu.
Eduard UNGUREANU







