Cinci goluri era ecartul de recuperat după meciul tur, așa trebuia să arate scorul final, fără alte calcule matematice. Ciupite de arbitraj în Norvegia, elevele lui Aurelian Roșca știau că remontada va fi o misiune grea. Ne fluierau niște francezi care oficiaseră cu o seară înainte la CSM – Ferencvaros și lăsaseră jocul foarte liber, cu contacte la limită și decizii interpretabile cu ușurință de ambele tabere aflate în terenul de joc.
Speranțele Gloriei veneau și pe fondul revenirilor în lot și teren a fetelor cu probleme medicale, iar Andreea Rotaru, Mădălina Zamfirescu și Alina Ilie chiar înseamnă măcar jumătate din forța de atac cu care se putea atinge obiectivul primordial.
După un debut bun și 2-0, echilibrul a pus stăpânire pe disputa din sala sporturilor buzoiană, iar Ljubica Nenezic, cu un 7m parat în min. 15, nu a permis adversarelor să treacă pentru prima oară în avantaj. Nimic însă de făcut peste doar două minute, noi ratăm pasa decisivă, iar nordicele finalizează pe contră. Patru atacuri consecutive respinse de Marta Batinovic, colegele ei sunt mai concrete în fața porții adverse și ne ducem noi la două goluri după min. 21 încolo. Ba chiar trei cu puțin timp înainte de pauză și cu o pasă ratată la ultimul atac ce ar fi putut însemna chiar patru și o misiune mai ușoară în repriza secundă.
Entuziasmul Gloriei se stinge într-un singur minut de la reluare, noi ratăm un atac din extremă, ele marchează de două ori și apoi o tot fac la fiecare fază ofensivă. Iar Vasilevskaja, care ratase acel șut le fură o minge care ar fi adus egalitatea în minutul 34. Apoi tot ea marchează ca pivot, Super-Marta parează, Moroianu gol și apoi ratare, plus altă paradă a portăriței noastre și bară a Mariei Petrovic. Ritmul e alert, nu există timpi morți. Totul e pe muchie de cuțit, unul-două goluri stau între Buzău și Storhamar până în minutul 45 când revine egalitatea pe tabelă, în special datorită portăriței adverse (Liden) cu patru parade consecutive. Apoi nouă ni se fluieră fault în atac, iar „galbenele dintre fiorduri” preiau conducerea. Încep nervii și precipitarea, ratăm atac după atac, iar speranța unei minuni e ținută vie doar de fata din poarta noastră. Reușesc fetele Buzăului să țină ritmul prin golurile marcate de Harabagiu, Moroianu, Petrovic și Rotaru, însă nu pot tranșa decisiv sub nici-o formă, chiar dacă în min. 56 avem trei goluri avans. Iar nordicele nu mai văd deloc drumul spre gol… Dar noi ratăm golul calificării în minutul 57, iar căderea a fost totală. Scorul final a fost egal la 26, dar iluzia unei calificări istorice va plana tot restul sezonului peste vestiarul glorioaselor noastre super-campioane ale României.
Printre susținătorii Gloriei s-a numărat Ovidiu Mihăilă, antrenor al Stelei și fost antrenor al fetelor de la Buzău sub conducerea căruia fetele au ratat și anul trecut calificarea în cupele europene.
Vali Mocanu /Marian Durlea








[…] Citeste tot articolul […]