Istanbulul a fost gazda perfecta pentru sportivii  care s-au aliniat la startul celei  de a 27-a ediții a Campionatelor Balcanice de Atletism Indoor.

Competiția care a depășit de mult sfera Balcanilor și care a devenit, după Campionatul European, cea mai importanta competiție atletică, a oferit prilejul atleților din 19 țări de a obține performanțe deosebite cu care să se poată califica la Campionatele Mondiale de Atletism indoor ce vor avea loc în 17-20 martie la Belgrad, iar pentru cei care deja erau calificați la mondiale ocazia unei ultime competiții având alături adversari extrem de tari.

Romania a deplasat în orașul de pe Bosfor o delegație de 35 de sportivi cu care a reușit să obțină 13 medalii – 3 de aur, 3 de argint și 7 de bronz, clasându-se pe locul doi pe națiuni la sfârșitul competiției după țara gazdă, Turcia .

Sprintera buzoiană Marina Andreea Baboi, sportivă legitimată la S.C.M. Gloria Buzău, eleva profesoarei Doina Voinea, s-a numărat din nou printre protagoniștii întrecerilor, aceasta reușind să cucerească medalia de bronz în proba de 60m plat.

Calificata deja la întrecerile Campionatelor mondiale, Marina  și-a adăugat  cu aceasta reușita  medalia balcanică cu numărul 21 în palmaresul sau extraordinar.

Urmează pentru cea mai rapida românca din ultimii 5 ani, o perioada de 10 zile de ultime pregătiri și retușuri în vederea participării la cea mai importantă competiție din cariera sa la care a reușit să-și obțină calificarea, Campionatul Mondial de seniori Indoor Belgrad 2022.

Eduard UNGUREANU

 

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.