Încă o seară memorabilă oferită de sprinteră MARINA ANDREEA BABOI la finala Campionatului Național de Atletism indoor pentru seniori și tineret , competiție ce a avut loc în week-end la București în sala de atletism din complexul ,,LIA MANOLIU ” .
Aflată într-o formă sportivă senzațională , atletă legitimată la LPS BUZĂU -CSA STEAUA BUCUREȘTI , eleva profesorilor DOINA VOINEA și GABRIEL NICOLAU , a făcut un concurs de vis devenind triplă campioană națională : campioană națională de seniori la 60m plat , campioană națională de tineret la 60m plat și campioană națională de seniori la ștafeta 4x400m plat !
Manieră categorică în care a câștigat proba de 60m plat în față timisorencei Gheorghe , învingând-o cu 12 sutimi de secundă ( enorm pentru o cursa de viteză indoor ) , stabilind cu acest 7,36s cel mai bun timp alergat în ROMÂNIA în ultimii 13 ani pe această distanță , de la acel 7,30 alergat în 2005 de redutabilă Andreea Moroșanu! Acesta performanță reprezintă și recordul personal pe această distanță al MARINEI , record personal ce o așează pe Marina Baboi pe locul 4 mondial la categoria ei de vârstă U20 , la 9 sutimi de secundă de liderul mondial americancă TWANISHA TERRY creditată cu 7,27s , la 2 sutimi de secundă de ocupanta locului secund, irlandeză CIARRA NEVILLE – 7,34s, și la o sutime de secundă de olandeză N”KETIA SEEDO cu 7,35s !!! De asemenea, la ștafeta de 4x400m timpul realizat reprezintă un nou record personal pentru Marina !
Buzoiancă își consolidează astfel poziția de lider de necontestat al sprintului românesc indoor și totodată pozițiile de top deținute în clasamentele europene și mondiale atât la U20 cât și la U23 .
Cele trei titluri de campioană națională măresc palmaresul Marinei la impresionantă cifra de 33 de astfel de distincții obținute în carieră .
Pentru Marina Baboi urmează noi provocări : week-end-ul următor va concura la SOFIA la CAMPIONATELE BALCANICE DE ATLETISM U20 , competiție unde Marina este campioană entitre și deține și recordul campionatelor , iar în 17-18 februarie va alerga la ISTANBUL la CAMPIONATUL BALCANIC DE ATLETISM pentru seniori ; în același timp începând cu 11 februarie Marina va începe susținerea probelor de bacalaureat 2018.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.