Victor IONITA

Decizia medicului Victor Ioniță de a demisiona din funcția de director medical al Spitalului Județean Buzău a venit ca urmare a măsurilor pe care Comisia de Disciplină a Spitalului Județean Buzău a fost nevoită să le ia în cazul copiilor legați de paturi din Secția de Pediatrie. Ioniță a optat pentru o decizie mult mai blândă dat fiind că, în opinia sa, prejudiciul rezultat în urma scandalului copiilor contenționați nu a fost decât unul de imagine.
„Picătura care a umplut paharul a fost decizia pe care a trebuit sa o luam în Comisia de Disciplină împotriva conducerii Secției de Pediatrie. Eu cred că sancțiunea faptei trebuie să fie în concordanță cu gravitatea faptei sau a prejudiciului creat, prejudiciu care nu a existat cu excepția unui prejudiciu de imagine. Eu am considerat că retrogradarea pe o perioadă limitată ar fi fost suficientă. Ni s-a solicitat altceva și ca atare eu am considerat că nu mă mai regăsesc în această funcție de conducere. Ca urmare am demisionat din funcția de director medical și mă întorc la ceea ce știu să fac adică la anestezie. Voi redeveni șef al secției ATI”, a transmis medicul Victor Ioniță.
Cu toate acestea, medicul Victor Ioniță recunoaște acum, după demisia din funcția de director medical, că nu pot exista prea multe schimbări în cazul pacienților care, la nevoie, trebuie imobilizați și că singurul lucru care s-a schimbat în urma scandalului este de fapt procedura care reglementează acest lucru.
„În momentul de față avem o procedură internă care reglementează modul de legare atât a copiilor cât și a adulților. Credeți că acum, dacă copii sau adulții sunt legați conform unei proceduri e mai traumatizant sau mai puțin traumatizant decât înainte? E cred că este același lucru. Faptul că s-a apelat la acea metodă ca urmare a unei necesități iar faptul că se poate face mai bine și mai civilizat este adevărat. Acum nu îi mai legăm de mână dar am conceput niște atele care fixează și cateterul și mâna copilului și o să legăm de pat acea atelă. Mai civilizat de atât nu există nicăieri în lume”, a concluzionat medicul Victor Ioniță.
Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.