Monument, ridicat în cinstea Centenarului Marii Uniri în curtea Direcției Silvice

0
382

Direcția Silvică Buzău împreună cu Consiliul Județean au inaugurat, marți, în curtea instituției din Parcul Crâng un ansamblu monumental care constituie o replică a monumentului „Punctul Frăției Neamului Românesc” inaugurat de Romsilva la 13 septembrie pe muntele Giurgiu la locul de întâlnire al celor trei provincii istorice românești, Moldova, Muntenia și Ardealul cu ocazia Centenarului Marii Uniri.

Monumentul inaugurat marți este făcut din piatră de Năeni și are formă triunghiulară având pe fiecare latura stema fiecărei provincii istorice. Ansamblul mai conține și o bornă de hotar autentică recuperată de angajații Direcției Silvice Buzău și recondiționată alături de trei panouri informative cu obiective reprezentative din toate cele trei provincii istorice.

La ceremonia de inaugurare au luat parte prefectul Carmen Ichim și subprefectul Lucian Foca, Președintele Consiliului județean, Petre Emanoil Neagu și cei doi vicepreședinți Adrian Petre și Romeo Lungu, primarul Constantin Toma și viceprimarul Ionuț Apostu, consilieri județeni, angajați ai Direcției Silvice și șefi de instituții deconcentrate.

Monumentul a fost sfințit în prezența autorităților iar prefectul, președintele Consiliului Județean și primarul municipiului au primit din partea directorului Direcției Silvice, Cornel Pitiș câte o replică la scară redusă a monumentului inaugurat marți.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.