Președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu și primarul Constantin Toma au, după alegerile de duminică, cea mai bună performanță electorală din PSD ducând Buzăul pe primul loc la nivel național.

Petre Emanoil Neagu și-a adjudecat un nou mandat de președinte al Consiliului Județean Buzău obținând 55% din voturile buzoienilor prezenți la urne iar ca și număr de consilieri județeni din lista propusă de Neagu vor intra în deliberativul județean 21 de aleși din cei 32 care vor fi la Buzău în următorul mandat. Astfel, Neagu înregistrează cel mai mare procent obținut de un președinte de consiliu județean al PSD.

La rândul său primarul Constantin Toma a obținut un procent de 78% fiind cel mai mare procent al unui primar de municipiu reședință de județ și a obținut 16 consilieri locali din 22.

La performanțele celor doi se adaugă și rezultatele organizației județene care a reușit să câștige 68 de primari unii dintre ei cu procente de peste 80 și chiar 90 la suta și astfel Organizația PSD Buzău, organizația din care provine președintele la nivel național al PSD a ajuns pe primul loc în ceea ce privește rezultatele electorale de la preluarea funcției de către Marcel Ciolacu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.