noapte accident
Un bărbat de 42 de ani a murit pe loc duminică seară după ce căruța în care se afla a fost izbită de un autoturism cu numere de Bulgaria.
Din primele informații, accidentul a avut loc la ieșire din Ulmeni pe DN 1 B. Brbatul de 42 ani se îndrepta de la muncile cîmpului spre casă în momentul în care a încercat să intre de pe un drum lateral pe șoseaua națională, fără să se asigure, și a fost izbit în plin de o mașină înmatriculată în Bulgaria.
Impactul a fost nimicitor. Bărbatul a murit pe loc, calul de la căruță a fost grav rănit iar atelajul a fost făcut praf, bucăți din lemn fiind împrăștiate pe drum, pe o distanță considerabilă.
În urma tragediei, traficul la Ulmeni pe DN 1 B a fost blocat zeci de minute, în zonă formându-se o coloană lungă de mașini.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.