Meteorologii au emis, marți, avertizări cod galben și cod portocaliu portocaliu de ninsori pentru 15 judeţe între care și Buzău, valabile de miercuri dimineaţă până vineri dimineaţă.
Miercuri, de la ora 04.00 până la ora 18.00, vor fi sub avertizare cod galben judeţele Dâmboviţa, Teleorman, Olt, Dolj, Braşov, Covasna, Harghita, Timiş, Hunedoara şi unele zone din judeţele Mureş, Bistriţa-Năsăud, Vrancea, Buzău, Prahova, Arad, Alba, Cluj, Sibiu, Braşov, Gorj, Vâlcea, Argeş şi Mehedinţi.
Începând de miercuri după-amiază, de la ora 18.00 şi până vineri, la ora 06.00, va intra în vigoare o nouă avertizare cod portocaliu, valabilă pentru nordul județului Buzău. Aici va ninge abundent, se va depune strat consistent de zăpadă, iar vântul va avea intensificări cu rafale de 60 – 70 de kilometri pe oră şi peste 80 – 90 de kilometri pe oră, pe creste, viscolind puternic ninsoarea şi reducând vizibilitatea.
Cealaltă parte a județului va fi sub avertizare meteorologică cod galben ceea ce va aduce precipitaţii, cantităţile de apă vor depăşi 25 de litri pe metru pătrat şi, pe arii restrânse, îndeosebi în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali, 50 – 60 de litri pe metru pătrat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.