harta sambata

Buzăul este și sâmbătă sub avertizare cod galben de caniculă. Meteorologii susțin că exceptând zona de nord a județului, temperaturile vor fi ridicate iar aerul irespirabil. Alături de Buzău și București mai sunt sub cod galben de arșiță județele: Mehedinţi, Dolj, Gorj, Vâlcea, Olt, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Ilfov, Ialomiţa, Brăila, Vrancea, Galaţi, Tulcea şi Constanţa. Teleorman, Giurgiu și Călărași vor fi sub cod portocaliu, adică temperaturile vor urca până la 38 de grade Celsius.
În rest vor fi 35 – 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
ANM informează, de asemenea, că pe parcursul zilei de sâmbătă, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în regiunile vestice, nordice şi centrale şi în zonele de deal şi de munte. Pe arii relativ extinse vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie şi căderi de grindină. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp şi izolat 35…40 l/mp.
În sudul şi nord-estul teritoriului astfel de fenomene se vor semnala local, în special în noaptea de sâmbătă spre duminică ( 5/6 septembrie), iar în est şi sud-est cu precădere în seara zilei de duminică şi în primele ore ale nopţii.
În cursul zilei de duminică, în sud-estul teritoriului vremea se va menţine călduroasă, izolat caniculară.
Partea de sud a ţării a fost toată săptămâna sub cod galben de caniculă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.