Maria Buleandră a fost numită, vineri, în funcția de prefect al județului Buzău, într-o ceremonie care s-a desfășurat în grabă, oficialitățile județene fiind preocupate de rezolvarea cât mai rapidă a problemelor provocate de ninsorile din ultima săptămână. De altfel, numirea noului prefect a fost făcută chiar de către secretarul de stat Iulian Matache, cel care a fost desemnat să conducă operațiunile de deszăpezire după vizita la Buzău a vicepremierului Liviu Dragnea, care și-a cerut scuze în fața șefilor de deconcentrate, a primarului municipiului și a președintelui Consiliului Județean pentru faptul că ceremonia de învestire se desfășoară în grabă și nimeni nu a avut timp să se îmbrace potrivit evenimentului.
Noul prefect a mulțumit pentru încredere premierului Victor Ponta și și-a prezentat în fața șefilor de deconcentrate obiectivele pe termen scurt
„Obiectivul meu imediat este acela de a rezolva problemele cu care se confruntă județul în această perioadă de după codurile portocalii și roșii. Mă angajez să îndeplinesc responsabilitățile la nivelul așteptărilor cetățenilor și voi face tot ce îmi stă în putință pentru a îmbunătăți relațiile Instituției Prefectului cu toate autoritățile publice locale, serviciile publice deconcentrate și societatea civilă. După rezolvarea problemelor din această perioadă vă voi comunica prioritățile pe care le am în vedere la nivel de județ”, a declarat noul prefect Maria Buleandră.
De cealaltă parte, fostul reprezentat al Guvernului Gabriel Baltă le-a mulțumit tuturor celor care i-au acordat încredere, salariaților Instituției Prefectului și serviciilor deconcentrate precum și primarului Constantin Boșcodeală și președintelui Consiliului Județean, Cristi Bîgiu, pentru colaborare.
Imdeiat după învestire secretarul de stat Iulian Matache a mulțumit tuturor celor prezenți și i-a îndemnat pe toți să treacă la muncă pentru a rezolva cât mai rapid efectele ultimului cod roșu de viscol:„Acestea fiind spuse vă mulțumesc pentru participare și vă invit pe toți să treceți la treabă!”

Ciprian STERIAN

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.