ambulanta zapada
O ambulanță placate să acorde primul ajutor unei femei din localitatea Gala Cilibia diagnosticată cu edem pulmonar a rămas blocată în nămeți. După mai multe zeci de minute un utilaj de la Drumuri Județene a ajuns la autospeciala pe care a scos-o din nămeți aceasta continuându-și drumul către pacienta pe care urmează să o aducă la Spitalul Județean Buzău.
La Buzău aproximativ 1.100 de pompieri, polițiști și jandarmi, cu 186 de autospeciale, acţionează pentru prevenirea și gestionarea evenimentelor cauzate de fenomenele meteorologice nefavorabile care au afectat judeţul Buzău.
”Începând cu ora 10.00, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Buzău au venit în sprijinul ocupanților autovehiculelor oprite în filtrele instituite la ieșirile din municipiul Buzău și au distribuit ceai cald atât șoferilor, cât și pasagerilor. În jurul orei 10.30, un echipaj din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău a intervenit pe raza comunei Amaru,sat Câmpeni, pentru a prelua un copil ce avea nevoie de îngrijiri medicale. Copilul a fost predat, în condiții de siguranță, unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Buzău. La ora 11.18, o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean s-a deplasat cu antemergător de la Secția Drumuri Județene Buzău și un echipaj al Inspectoratului de Poliție Județean Buzău pe raza comunei Luciu, sat Caragele, pentru preluarea unei paciente cu stare de lipotimie. După ce i s-a acordat primul ajutor medical, pacienta a refuzat transportul la spital”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al ISU Buzău, Vasile Prahoveanu.
În prezent avertizarea meteorologică cod roșu de vânt și ninsori a expirat însă județul Buzău continuă să se afle sub avertizare meteorological de cod portocaliu până luni la ora 18.00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.