O femeie de 46 de ani din India care nu a părăsit teritoriul României la expirarea dreptului de şedere a fost depistată de polițiștii buzoieni de la imigrări și a fost trimisă în țara sa natală. Pe numele femeii a fost emisă o decizie de returnare la sfârșitul lunii iunie însă aceasta nu a respectat-o și urmează să fie îndepărtată de pe teritoriul României.

În urma verificărilor efectuate în urmă cu o lună s-a constatat că femeia a intrat în România în baza unei vize de scurtă şedere, la invitaţia unui cetăţean român. Întrucât aceasta nu a respectat termenul de şedere prevăzut în viza acordată de către autorităţile române, la sfârștul lunii iunie a.c., pe numele său a fost emisă o decizie de returnare în baza căreia străina trebuia să părăsească teritoriul României în termen de 15 zile.
La un control desfășurat miercuri polițiștii au descoperit că femeia nu a respectat decizia și a fost condusă, sub escortă, la Centrul de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică – Otopeni în vederea îndepărtării acesteia de pe teritoriul României. De asemenea, la ieșirea din țară, pe numele acesteia a fost instituită măsura de interzicere a intrării pe teritoriul României, pentru o perioadă de un an.

Totodată, în conformitate cu prevederile O.U.G.194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, prin nerespectarea termenului de părăsire a teritoriului României a străinei invitate, cetăţeanului român care a formulat invitaţia, nu i se mai aprobă o nouă invitaţie indiferent de scopul acesteia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.