Accident pietoni Marghiloman-5

Un grav și totodată spectaculos accident s-a produs vineri în municipiul Buzău, la intersecția străzilor Triumfului și Libertății. O mașină s-a răsturnat cu roțile în sus după ce șoferița care o conducea, o tânără, ar fi trecut cu vederea un indicator pe care scria ”Oprire”. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Buzău, comisar șef Florina Crucianu, șoferița care se deplasa pe strada Triumfului nu ar fi respectat semnificația indicatorului rutier și a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de asemenea de o femeie ce rula pe strada Libertății. În urma accidentului, mașina condusă de tânără în care se mai afla sora acesteia s-a răsturnat cu roțile în sus. Cele două tinere au scăpat ca prin urechile acului, fără a fi rănite. Rănită a fost însă șoferița autoturismului lovit, o femeie cu vârsta de aproximativ 50 de ani, care a fost transportată la Spitalul Județean Buzău.
Polițiștii au întocmit dosar penal în urma teribilului accident și continuă audierile și cercetările pentru a stabili exact împrejurările în care s-a produs incidentul soldat cu pagube materiale și cu rănirea unei persoane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.