Buzoianul George Ivănescu, unul dintre acţionarii societăţii Euroavipo din Poşta Cîlnău şi totodată acţionar la firma Murfatlar, a fost reţinut.  Alături de Ivănescu au mai fost reţinuţi alţi doi buzoieni, implicaţi în afaceri ilegale cu alcool. Este vorba despre  Constantin Cîrciumaru şi Vasile Săvoiu.  De asemenea, au mai fost reţinute 7 persoane printre care şefi de la ANAF, de la Autoritatea Naţională a Vămilor şi Ministerul Finanţelor. În total, 10 persoane au fost reţinute în dosarul în care se fac cercetări pentru evaziune fiscală prin patru firme de producere şi comercializare a băuturilor alcoolice, în care prejudiciul este de aproape 600 de milioane de lei. Marţi, anchetatorii vor cere Curţii de Apel Bucureşti arestarea preventivă a nouă dintre inculpaţi.

Reţinerile au venit după ce ieri au avut loc aproapre 30 de percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Constanţa, Ilfov, Buzău şi Prahova, la firme din industria viticolă şi la locuinţele suspecţilor. La finalul descinderilor, peste 20 de persoane au fost audiate la DNA.

Potrivit procurorilor, în perioada 2010-2014, patru societăţi cu activitate de producere şi comercializare a băuturilor alcoolice, deţinute sau controlate de George Ivănescu, Cătălin Bucura, Gheorghe Zlotea şi de alte persoane, au produs un prejudiciu total de 597.218.168,76 de lei (aproximativ 132 de milioane de euro) bugetului de stat prin neplata obligaţiilor fiscale.

Prejudiciul a fost produs prin autorizarea, cu încălcarea dispoziţiilor legale, a trei antrepozite fiscale de producţie alcool şi băuturi alcoolice deţinute de societăţi, sustragerea de la plata taxei pe valoarea adăugată, a accizelor şi a altor obligaţii fiscale prin înregistrarea unor operaţiuni fictive, care au mărit taxa deductibilă, îngăduinţa funcţionarilor publici care nu au îndeplinit actele la care erau obligaţi şi nu au dispus măsurile prevăzute de lege pentru a opri activitatea antrepozitelor, deşi societăţile au înregistrat lună de lună obligaţii fiscale restante, iar cuantumul acestora a crescut constant, susţin anchetatorii.

„Astfel, în cazul a trei antrepozite fiscale de producţie, Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice a încălcat legea în procedura de autorizare, prin adoptarea unor soluţii de admitere a cererilor în alte condiţii decât cele legale. După autorizarea societăţilor ca antrepozite fiscale, funcţionarii publici cu atribuţii de serviciu în materie nu au îndeplinit actele la care erau obligaţi în virtutea acestora şi astfel, timp de doi ani, autorizaţiile nu au fost suspendate, deşi lună de lună societăţile comerciale în cauză au acumulat obligaţii fiscale restante, inclusiv accize şi TVA”, au scris procurorii DNA în ordonanţă.

Societăţile comerciale vizate în cauză ar fi înregistrat operaţiuni fictive care au avut ca scop mărirea cuantumului taxei pe valoarea adăugată deductibilă. În temeiul deconturilor de TVA cu opţiune de rambursare, societăţile vizate ar fi susţinut ulterior că au de încasat bani de la bugetul de stat, astfel că împotriva lor să nu fie luate măsurile prevăzute de lege care să le oblige să plătească obligaţiile fiscale restante.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.