Președintele interimar unic al PNL Buzău, Ovidiu Anghel, a reacționat, joi, după anunțul lui Constantin Ionescu privind candidatura sa la Primăria municipiului reședință de județ din postura de independent. Printr-un comunicat de presă, Anghel a subliniat că fostul său coleg de partid a decis „să se aventureze într-o luptă care nu va duce nicăieri din cauza unor frustrări personale.”
Iată mai jos comunicatul integral remis de PNL Buzău după anunțarea candidaturii lui Constantin Ionescu:
”Am luat la cunoștință în această dimineață, fără surprindere, despre plecarea domnului Bebe Ionescu din Partidul Național Liberal.
Domnul Ionescu a ales de această dată cu inima, nu cu rațiunea. Frustrările personale i-au întunecat judecata, neputând să accepte că a pierdut competiția internă pentru nominalizarea la Primăria municipiului Buzău în favoarea unui candidat mai bun. Domnul Ionescu a preferat să părăsească o echipă puternică, pentru o aventură personală, care nu va duce nicăieri.
Suntem convinși că acesta este doar un prim pas pentru revenirea domniei sale la matca PSD, partid a cărui nostalgie a păstrat-o în suflet dintotdeauna. Astfel se demonstrează încă o dată că doar caracterele adevărate pot face carieră în Partidul Național Liberal și că decizia partidului de a nu îi oferi demnitatea candidaturii a fost una perfect justificată”, a transmis liderul PNL Buzău, Ovidiu Anghel.
Si ovidiu anghel este candidatul mai bun ?
Asa crede el !!!!!!!!!! Noi……….
Intrebati-l pe Ovidiu Anghel unde e tatal sau membru??? La PSD de peste 20 ani! Nu i-ar fi rusine acestui golan bagat cu pompa in PNL sa faca jocurile lu Cezarica Preda!RUSINE RUSINE
Candidatul MAI BUN??? Bai Anghele esti penibil!!! Ai iesit pe locul 3 :)) si in logica PNL-ista esti mai bun? Asta doar la PSD se intampla!!!