Preotul dr. Paul Iulius Negoiţă, consilier în Consiliul Local Municipal Buzău, a trimis presei, spre publicare, o scrisoare deschisă adresată primarului Constantin Boşcodeală. Directorul de la Palatul Copiilor şi totodată inspector pe spacialitatea Religie în Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ), Paul Negoiţă critică modul în care municipalitatea s-a implicat în acţiunile de deszăpezire. Redăm textul integral al scrisorii:
Domnule Primar,
De o săptămână oraşul nostru este aproape blocat. Reacţia deplorabilă a primăriei este vizibilă pretutindeni. Dezorganizare, indiferenţă, lisă de respect pentru cetăţean şi pentru siguranţa lui fizică. Aţi avut la dispoziţie o săptămână în care şcolile au fost închise şi traficul a fost redus considerabil. Rezultatul nul. A fost un joc de-a zăpada. Un joc nedrept în care bietul cetăţean a muncit cu lopata să-şi elibereze calea de acces sau să-şi deszăpezească maşina, iar utilajele de deszăpezire au anulat în câteva minute efortul bieţilor oameni, astupându-le.
Aşadar, cu deosebit respect, vă rog să treziţi din letargia şi veselia administrativă pe toţi cei responsabili. Buzoienii au deja o săptămână de când înoată prin zăpadă, iar drumurile către unităţile de învăţământ sunt impracticabile, punând în pericol vieţile copiilor.
Buzoienii, buni platnici ai impozitelor şi taxelor locale au dreptul de a fi respectaţi. Trebuie să ajungă în siguranţă la serviciu, iar copiii zdraveni la şcoală, firmele trebuie să-şi reia activităţile pentru că este nevoie de serviciile lor, iar pierderile cauzate nu sunt suportate de cei ce nu şi-au făcut datoria.
Viaţa în condiţii de iarnă, cu dificultăţile ei, trebuie să fie una firească şi productivă. În aceste zile, din cauza proastei organizări, pierderile şi riscurile persoanelor juridice şi persoanelor fizice sunt majore. E timpul ca buzoienii să vadă interes pentru soarta lor, să vadă pricepere în gestionarea situaţiilor cu grade diferite de dificultate şi să simtă că Primărie poate mai mult, decât să colecteze impozite şi taxe.
Paul Iulius Negoiţă
Consilier local
EXCELENTA! Orasul asta este administrat din ce in ce mai prost. O gasca face si desface tot pe banul contribuabilului. Vezi ce bogatie afiseaza primarul, Burada, Jercan etc. Multumim dle Negoita!
Mihai commented on Observatorul Buzoian:
EXCELENTA! Orasul asta este administrat din ce in ce mai prost. O gasca face si desface tot pe banul contribuabilului. Vezi ce bogatie afiseaza primarul, Burada, Jercan etc. Multumim dle Negoita!
asta vrea sa candideze la primarie sau ce???? daca este el asa bun sa puna mana sa fac nu sa dea din gura , ca de vorbit toti suntem buni
da asa e dar ar trebuii si biserica buzoiana sa faca un camion doua cu ajutoare nu doar cu lumanari!mancare domnule negoita si ati face un fffffffff mare bine decat sa scrieti scrisori deschise
Eu cred că ceva trebuie schimbat la primărie. Părerea mea e că nu prea se gestionează corect banul public. Mai pe şleau sunt intrigat de lipsa de autoritate a unor directori din primărie şi de superficialitatea cu care se iniţiază protecţia circulaţiei în toate cartierele.
Aş dori să ştiu şi eu unde se publică cheltuielile primăriei, pe ce site?
domne, prea vreti sa stiti multe da de furaciuni nu spuneti nimic, de spaga si peschesuri ???
e clar ca e cu toti o furaciune pe fata ar trebui sa le vedem la toti casele si apartamentele, si cat se spaguieste
Pacat ca nu candideaza preotul Negoita la primarie, poate ar fi avut o sansa……….
Era cazul sa spuna cineva adevarul cu voce tare si despre deszapezirea din municipiu. Boscodeala a avut noroc pana acum, caci toate tunurile au fost pe cumatru´ Mocanu.
Trebuia sa va cheme cineva, domnule Ciprian, sa vedeti cum intrau ambulantele aseara in curtea Spitalului si cum impingeau oamenii la masinile personale sa faca loc echipajelor cu urgente.
parinte, eu zic ca ar fi mult mai eficient sa vii matale si cu solutii, adica cum sa se faca, din moment ce spui ca astia nu se pricep. nu am mers prin prea multe yone ale orasului, de altfel, nici nu e nevoie pt ca peste tot e la fel. adica e groasa. eu zic ca e pacat de text. cand nu fac, nu fac, da-i incolo, ca sa nu spun o vorba cu pacat. da ce sa faci in fata lui Dumnezeu? ia zi parinte! stii matale vreo cale necunoscuta prin care sa scapam de atata zapada? hai sa fim seriosi. poate vreti sa nu va votez. mentineti-va decenta care va caracterizeaza. multumesc pentru intelegere!
Nu se poate asa ceva …cata ipocrizie , cine vb. unul care traieste tot pe banii prostilor( adica ai nostrii)
IPOCRITULE , DE UNDE MANANCI ????
Cititi excelentul articol al lui Sorin Dinco, din aceeasi publicatie! Unde e Biserica Romana si cum a pierdut ea legatura cu romanii…Deci, parinte Negoita, treceti la lopata impreuna cu enoriasii in putere din micro 14 si dupa aia cereti autoritatilor totul!!!!
Fratilor , cand toti saracii au pus mana de la mana sa-i ajute cu ce pot pe cei napastuiti , nesimtitul asta face politica , este director in acelasi aparat (corupt) pe care il blameaza ….offf popii astia , NU SE MAI SATURA !
parinte, cu pixul si cu pliscul stati destul de bine, deh, deformatie profesionala…dar cu lucrurile lumesti,pamantesti, cred si stiu ca stati mult mai rau. In Consiliul Local cereti, pe la farmacii cereti, prin biserica cereti… domnule Negoita, de dat cand o sa si dati, sa oferiti ,va este cunoscuta notiunea !?? cred ca nu. aveti mana doar de luat, nu si de dat ! si preot si inspector si director si prosper om de afaceri, consilier si politician….acum si scriitor EPIGONIST…MULT PREA MULTE PT UN SINGUR OM ! ORI SUNTETI UN GENIU ORI UN EXCROC PROPULSAT DE BANI SI SUSTINUT DE SISTEM….a geniu nu prea mirositi, deeeeeeeci !!!!!!!???????