Pătrați bonurile fiscale după cumpărături? Atunci trebuie să știți că prima etapă de selecţie a bonurilor fiscale câştigătoare, emise în perioada 1 – 29 februarie 2016, va avea loc duminică, 20 martie. Premiul minim garantat este de 10.000 lei.

Selecţia câştigătorilor va fi realizată în două etape. Astfel, duminică, 20 martie, va fi organizată prima etapă de selecţie care constă în  extragerea bilelor care vor desemna ziua şi valoarea bonurilor câştigătoare.

După centralizare, dacă sunt peste 100 de cereri de revendicare a premiilor,  va fi organizată cea de-a doua extragere, pentru determinarea a maximum 100 de bonuri câştigătoare, care vor fi centralizate şi transmise în termen de două zile către ANAF.

Câştigătorii finali pot revendica premiul în cel mult 30 de zile, la sediul ANAF din oraşul de domiciliu, cu bonul fiscal în original (cu toate elementele lizibile), o copie a actului de identitate şi o cerere.

Rezultate vor fi publicate, timp de 30 de zile, pe paginile de internet ale Ministerului Finanţelor, Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi Loteriei Române.

Până acum, au fost organizate nouă extrageri în cadrul Loteriei, iar cel mai mare premiu a fost în valoare de 250.000 de lei.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.