Patru expoziții vernisate de Muzeul Județean de Ziua Culturii Naționale

0
199

Muzeul Județean Buzău a prezentat, marți, de Ziua Culturii Naționale, oferta culturală, educativă și științifică a instituției aflată în subordinea Consiliului Județean pe anul 2019. Conducerea muzeului a prezentat în cadrul unei conferințe desfășurate în prezența președintelui Consiliului Județean Petre Emanoil Neagu, a vicepreședintelui Adrian Petre și a fostului ministru al Culturii Lucian Romașcanu, evenimentele ce vor fi găzduite de Muzeul Județean pe parcursul anului în curs.

Astfel, și în acest an vor continua activitățile devenite tradiție în ultimii ani precum sărbătorirea Micii Uniri, a Zilei Femeii, Zilei Copilului dar și festivalul Muzeum Fest care s-a desfășurat pentru prima data anul trecut.

„Sper ca anul acesta să avem mult mai multe realizări decât până acum. Este foarte important că Muzeul Județean de câțiva ani s-a resetat și în fiecare zi această instituție este mai aproape de cetățean. Eu cred că s-a reușit să facem și altfel de activități pe lângă cele obișnuite pentru un muzeu. Muzeul se implică în viața socială a cetății și chiar dacă unii au fost sceptici la început aceste activități s-au dovedit a fi un succes. S-au făcut colaborări cu Armata, parteneriate cu elevi, cu licee. Vreau să mulțumesc tuturor care se implică în această activitate culturală. Astăzi la împlinirea a 169 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu trebuie să ne gândim să facem și noi măcar o mic parte din cât au făcut înaintașii noștri”, a spus Petre Emanoil Neagu.

La rândul său senatorul Lucian Romașcanu, fost ministru al Culturii, a declarat că Muzeul Județean este o instituție vie care s-a schimbat fundamental în ultimii ani.

„Am crescut în apropierea acestui muzeu și mă uit cu bucurie și mândrie ce a devenit această instituție. Sunt onorat și sunt foarte bucuros și felicit conducerea că muzeul județean este o instituție vie și că numărul de vizitatori a crescut de la 8.000 la peste 40.000 în ultimii doi ani ceea ce este remarcabil. Cultura nu este o chestiune să o pui în cântar să o să o măsori cu metrul ci se întâmplă permanent și rămâne în sufletele noastre. Toată lumea vrea asfalt, toată lumea vrea apă însă sunt foarte importante și aceste chestiuni pentru suflet. Trebuie să mergem în paralel și cu cultura și felicit Consiliul Județean pentru ceea ce face”, a spus senatorul Lucian Romașcanu.

Tot marți, Muzeul Județean a vernisat patru expoziții de amploare una care prezintă descoperirile arheologice recente de pe teritoriul județului Buzău și alte trei expoziții de bază în cadrul colecției de artă a Muzeului Județean. Este vorba despre expozițiile ”Margareta Sterian”, ”Brăduț Covaliu” și ”Simbol și semn”.

Expoziția ”Margareta Sterian” reunește unele dintre lucrările renumitei artiste, expuse într-o manieră modernă și un ambient muzical ce oferă publicului vizitator o experiență multisenzorială unică. Lucrările Margaretei Sterian au fost date discipolului său, pictorul Mircea Barzuca, care le-a donat Muzeului Județean Buzău în anul 2010.

Expoziția ”Brăduț Covaliu” unde, alături de instrumentar de lucru, se regăsesc pe simeze unele dintre lucrările definitorii pentru opera artistului, în special portrete feminine.

Expoziția ”Simbol și semn”, parte integrantă a celei mai mari colecții de tapiserie românească din țară, deținută de către Muzeul Județean Buzău, vine să completeze ceea ce publicul a putut admira până în prezent.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.