Pandemia m-a tot împiedicat să mă apropii de Sala Sporturilor, locul unde “lupii” Buzăului se antrenează într-un regim de cazarmă de aproape un an de zile. Nimeni din haită nu avea voie să aibă contacte fizice apropiate cu oameni din afara familiei lor, pentru că un eventual test pozitiv la Corona ar fi însemnat carantinarea. Și nu doar a celui infectat, ci și a celorlalți sportivi de care s-a apropiat în timpul pregătirilor, a cantonamentelor, a transportului spre turneele sezonului 2020-2021 din Liga Zimbrilor. Așa că planul meu de a-l intervieva pe Pero Milosevic a stat mai mereu sub semnul întrebării. Acum măsurile de prevenție s-au mai relaxat, eu sunt vaccinat și testat deja de vreo 7-8 ori în aceste prime cinci luni ale anului, astfel că președintele Georgian Băducu a fixat o întălnire la care tânjeam deja de prin august-septembrie.

Reporter: Zdravo (Sănătate) Mister! Că acesta e lucrul la care ne gândim cu toții acum…

P. Milosevic: Este adevărat și vă mulțumesc! Știu că ultimele 15-16 luni au fost teribile pentru toată lumea, iar aici nici măcar nu vreau să-i amintesc pe sportivi, care sunt profesioniști și plătiți să se antreneze și să joace aproape în orice condiții. Eu vorbesc de oamenii normali, de medici, de militari, de autorități, de toți cei care s-au implicat pe toată planeta să putem depăși cu bine un moment pe care nu-l văzusem decât în filme și pe care nu ni-l închipuiam deloc a exista în realitate.

Reporter: Un sezon fantastic și un loc șapte la care nu aveam curajul să visăm după ce echipa se salvase miraculos și în urma unor decizii birocratice ale Federației. Care i-au nemulțumit pe dinamoviștii lăsați fără titlu, dar care pe noi, pe Reșița ori Vaslui ne-au făcut fericiți și participanți la un nou turnir în Liga Zimbrilor.

P. Milosevic: Eu am venit de la Timișoara împreună cu un grup de 3-4 băieți de încredere și de mare valoare, convinși de cuplul Băducu – Voicu și de proiectul viabil cu care au venit la negocieri în vara trecută. Ați scris deja despre cum a decurs acea întălnire, eu aveam deja date vreo 10-15 telefoane pe la prieteni din România să mă interesez despre ceea ce aș putea găsi aici, și cam știam că decizia va fi una favorabilă. Pentru ambele părți implicate în discuții. Eu ca antrenor disperat după muncă și performanțe, Buzăul să-și facă o trupă de comando care să nu se mai bată să evite retrogradarea. Colaborarea cu toți oamenii de lângă echipă, începând cu președintele Neagu (Consiliul Județean – n.r.) și până la medicul Cotenescu și kinetoterapeutul Niță, a fost realmente fantastică. Eu le spun colegi tuturor, mai ales profesorului Bogdan Constantin care mă asista în munca mea, iar faptul că am lăsat în spate, în clasament, Steaua ori Bacăul, Făgărașul, Călărași (desființată între timp) e un motiv de mare, mare mândrie și bucurie!

Reporter: Au fost momente când v-ați îndoit de faptul că veți reuși clasarea în prima jumătate?

P. Milosevic: Poate la începutul sezonului, când obiectivul nostru era să venim în primele zece. Sau în momentul în care i-am avut accidentați săptămâni bune pe Leo și Shahoo, apoi criza infectării cu Corona a aproape întregii echipe. Eram disperat la un moment dat și cred că am scris și o pagină în istoria acestui sport când am jucat meciurile contra Reșiței și Botoșanilor cu un lot de doar șapte jucători, din care un singur portar și șase jucători laterali! Niciun inter, niciun pivot, niciun apărător! Dumnezeule mare! Și am luat un singur punct cu aceste două echipe, azi retrogradate, apoi și înfrângerea contra Stelei din ultima secundă de joc… Vai de mine, ce rău m-am simțit!

Reporter: Buzăul a schimbat brusc, de la un antrenor introvertit și cu probleme cardiace, care se consuma teribil de mult în interiorul său ca să scoată echipa din impas, la un vulcan în permanentă stare de erupție, așa ca Dvs.

 

P. Milosevic: Sunt oameni și oameni, caractere diferite, reacții diferite în fața situațiilor de criză. Eu sunt impulsiv și știu că trebuie să pun imediat lucrurile la punct, nu-i las pe elevii mei să se relaxeze mai mult de o fază-două gândite prost. Vă spun un singur lucru despre Voica, acum antrenor la CSM și pe care i-am învins cu vreo două săptămâni în urmă. A fost un jucător fantastic și are un caracter bun, iar la nivel de profesionism e OK. Cum l-ați văzut voi, oamenii din tribune, e altceva. Mie mi-a lipsit incredibil de mult publicul în aceste 8-9 luni de handbal. Nici nu vă puteți imagina cum aș fi ridicat eu pulsul la 150-200 unei săli arhipline și cu atac în ultimele 30 de secunde ale unui meci contra Stelei! Deja mi s-a ridicat părul pe mâini…

Reporter: Dar mie? Că plec, la fel ca alte câteva sute de oameni, răgușit de la fiecare meci din ultimii 2-3 ani? Eu, care o recunosc întotdeauna, că mi-am pierdut dragostea pentru acest sport după dispariția ASA-ului și a generației lui Chiricuță, Mocanu, Tatu, Petre și alții. A trebuit să treacă vreo 25 de ani, să se reinventeze handbalul masculin aici, arbitrii Băducu și Voicu să se retragă pentru a se dedica acestui nou proiect, iar prietenii mei să mă scoată din casă în după-amieze când preferam o carte sau un film unor meciuri de care nu mă lega absolut nimic.

P. Milosevic: Cu mulți asemea oameni am vorbit în ultimele luni la Buzău. Un oraș în care familia mea s-a integrat de minune, aveam deja cinci ani de Timișoara, cunoșteam mentalitatea românească. Aici însă nu am avut ocazia să cunosc mulți iubitori de handbal pentru că pandemia i-a ținut departe de competițiile organizate, campionat și cupă. Dar pe stradă, în parc, la piață și supermarket lumea mă recunoaște și mă salută. Noi, cei nou-veniți în vara trecută, am lăsat o impresie frumoasă în Buzău, am luptat meci de meci cu toate forțele noastre și eu am fost mulțumit de cum au decurs lucrurile până acum. La echipa din Banat construisem cea mai bună apărare din România ultimilor cinci sezoane, peste Dinamo, Turda ori CSM. Peste toți! Asta vreau să facem și la noi din sezonul următor, să ne organizăm bine, să luptăm pentru fiecare minge, să ne ajutam unul pe celalalt și să fim o stâncă greu de clintit pentru toată lumea. Sunt un om căruia nu-i plac jumătățile de măsură, cer să fie respectate sarcinile de joc, să ne adaptăm rapid situațiilor neprevăzute și să reacționăm în haită, ca lupii! Să mușcăm din adversari! Cu forță, să ne simtă și să ne ia frica! Să ne respecte!

Reporter: Asta sună ca o promisiune pentru sezonul viitor. Înseamnă c-o să vrem mai mult decât un loc șapte?

P. Milosevic: Tot timpul vrem mai mult. Depindem acum și de bugetul alocat echipei, un pic mai mic după câte am înțeles, dar și de ceea ce vor face celelalte cluburi, de cum se vor organiza și ele, de transferurile pe care le vor face, de investițiile fiecăruia în parte. Eu nu cer acum alți jucători, lotul este excelent, doar trebuie să prelungim cu anumiți băieți care sunt la final de contract, dar asta e treaba conducătorilor și a discuțiilor pe care le vom avea cu toți oamenii cu putere de decizie din club. Dacă însă ar exista Moș Crăciun și-ar trebui să-mi doresc ceva în mod special atunci frații Bujor de la Bacău ar fi pentru mine prioritatea numărul 1. Vedem însă ce va fi, vara e lungă și fierbinte, toți vor vrea mai mult, asta e clar. Și noi la fel. Săptămâna viitoare vom juca în Cupa României contra Timișoarei care tocmai și-a schimbat antrenorul, iar dacă vom câștiga ne luptăm cu Dobrogea pentru un loc în semifinale. Meciuri frumoase, de luptă și tensiune, așa cum îmi plac mie și pe care băieții abia le așteaptă!

Reporter: Chemarea la luptă e ceva de genul LUPII, BĂĂĂ!

P. Milosevic: AUUUUUUUU!!!

 

Reporteri și foto: Vali Mocanu, Laurențiu Manea și Marian Durlea

 

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.