Protest Profesori-2

Protest programat, miercuri după-amiază în fața Prefecturii Buzău. De la ora 16.00 fochiştii, femeile de serviciu, şoferii şi paznicii unităţilor de învăţământ din Buzău ies în stradă pentru a protesta faţă de salariile mult prea mici care îi fac să trăiască la limita subzistenței. Protestul vine după ce în ultimele două săptămâni personalul nedidactic din unitățile de învățământ s-a aflat în grevă japoneză dar acest lucru nu a reușit să miște pe nici unul din factorii de decizie
„Personalul nedidactic din învățământ câștigă între 500 și 650 de lei pe lună de când sporul de vechime a fost introdus în salariu. Noi am atras atenția în nenumărate rânduri de posibilitatea escaladării unui conflict de muncă la aceasta categorie de personal ceea ce s-a și întâmplat pentru că la solicitările noastre nu au avut nici un ecou. Vom hotărî ce vom face în continuare pentru că nu putem băga oamenii în grevă dat fiind că și așa au un venit extrem de mic iar o eventuală grevă ar micșora și mai mult salariile acestor angajați”, a declarat liderul Sindicatului Învățământului Preunivesritar, Ion Dobre.
Sindicaliştii din învăţământ așteaptă la protestul de miercuri în jur de 200 de angajaţi, personal nedidactic, din unitățile de învățământ buzoiene. Alături de ei, la protest, vor lua parte și câteva cadre didactice, în semn de solidaritate.
Ciprian STERIAN

2 COMENTARII

  1. Să vĂ explic care este păcăleala cu sporul de vechime în salariu:
    Exemplu: un îngrijitor de la şcoală cu o vechime de 18 de ani, are salariul de bază de 780 de lei, LA PRIMA VEDERE MAI MARE DECÂT SALARIUL MINIM PE ECONOMIE DE 750 DE LEI. Însă salariul lor de încadrare este de 650 de lei, MAI MIC DECÂT SALARIUL MINIM PE ECONOMIE.
    În realitate, angajaţii sunt păcăliti pentru că AR TREBUI SĂ AIBĂ SALARIUL DE BAZĂ DE 900 de lei(750+ 750×20% spor de vechime).
    CÂT TIMP VOR MAI FI NĂPĂSTUIŢI ACEŞTI ANGAJAŢI?

  2. Adevarat! Spuneti-le si la nesimtitii aia de la Nxxx Bxxxx, care au scris ca la Prefectura a fost „circ”. Pe ei nu-i intereseaza nevoile acestor oameni, ci cat baga la sponsorizari potentatii Buzaului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.