În județul Buzău sunt izolate la domiciliu 3176 de persoane în timp ce alte 74 de persoane se află în carantină, 12 dintre acestea încheindu-și miercuri perioada de carantină instituționalizată.

În ultimele 24 de ore, au fost verificate 2021 de persoane aflate în izolare și au fost aplicate 2 sancţiuni contravenţionale cu privire la nerespectarea măsurii de izolare la domiciliu, în valoare totală de 6.000 de lei.

În intervalul orar 22:00-6:00, la nivelul județului Buzău au fost constituite filtre pentru verificarea modului de respectare a prevederilor OM nr.2/2020 și au fost aplicate 62 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 132.000 de lei.

În cazul unui bărbat aflat într-un centru de carantină, jandarmii buzoieni au întocmit documentele de constatare  pentru infracțiunea de „zădărnicirea combaterii bolilor”, respectiv pentru nerespectarea măsurilor de carantină, dispuse pentru prevenirea sau combaterea bolilor infecto-contagioase, după ce acesta a fost depistat de dispozitivul de jandarmi încercând să fugă. A fost interceptat și reintrodus în cameră de către oamenii legii, fiind luate măsuri suplimentare de supraveghere în zona centrului. Persoana în cauză a fost introdusă în carantină în data de 23.03.2020, ca urmare a constatării nerespectării măsurii de izolare la domiciliu.

Totodată, printr-un apel la 112, a fost sesizat faptul că o persoană internată la Secția UPU a Spitalului Județean Buzău, într-un izolator special destinat persoanelor revenite din străinătate și care prezintă simptomatologie de coronavirus, a părăsit respectiva locație fără a avea aprobarea cadrelor medicale. Au fost alertate forțele de ordine aflate în serviciu, persoana fiind depistată în scurt timp de o patrulă mixtă polițist-jandarm. Pe numele persoanei care nu a respectat măsurile dispuse de autorități a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „zădărnicirea combaterii bolilor”. Direcția de Sănătate Publică a dispuns introducerea acesteia în carantină instituționalizată, sub pază asigurată de IJJ Buzău

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.