Peste 82.000 kilograme de electrozi contrafăcuți au fost găsite și indisponibilizate de polițiștii buzoieni în urma a 30 de percheziții efectuate în județele Galaţi, Brăila, Ilfov, Constanţa, Tulcea, Dolj, Braşov, Iaşi, Cluj, Timiş şi în Bucureşti. De asemenea, 3 persoane cu vârste cuprinse înttre 49 și 54 de ani au fost aduse la audieri. Cei trei indivizi sunt cercetați pentru „punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare”, „producerea în orice mod, importul, (…) punerea în vânzare sau vânzarea unor mărfuri purtând menţiuni false privind (…) originea si caracteristicile mărfurilor, (….) în scopul de a induce în eroare pe ceilalţi comercianţi şi beneficiari” şi “folosirea unei firme, embleme sau ambalaj de natură să producă confuzie cu cele folosite legitim(…)„.

Din cercetări a rezultat că, în cursul anului 2017, trei administratori la două firme, ar fi creat şi implementat un mecanism infracţional prin care ar fi importat produse contrafăcute, atât din spaţiul comunitar, cât şi extracomunitar, pe care le-ar fi comercializat ulterior sub denumiri similare cu mărci protejate.
Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională a fost estimat la aproximativ 1.000.000 de lei.
Activităţile au fost desfăşurate în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Buzău sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, cu sprijinul poliţiştilor din Galaţi, Brăila, Ilfov, Constanţa, Tulcea, Dolj, Braşov, Iaşi, Cluj, Timiş și București.
Polițiștii continuă cercetările, pentru stabilirea întregii activități infracționale și recuperarea prejudiciului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.