Peter Emanoil NEAGU
Petre Emanoil Neagu a fost ales, vineri, cu unanimitate de voturi președinte al Consiliului Județean Buzău. Neagu, care a deținut și până acum această funcție însă interimar, a fost singura propunere, astfel că ședința extraordinară s-a desfășurat fără emoții. Petre Emanoil Neagu a primit 22 de voturi de la tot atâția consilieri județeni prezenți.
” Pentru că legea administrației publice locale s-a schimbat în vată, votul pentru președintele Consiliului Județean nu mai e un vot direct, președintele nu mai e ales de cetățeni, ci este ales din rândul consilierilor județeni în funcție. Îmi pare rău de ce s-a întâmplat cu președintele Cristinel Bîgiu, însă instituția trebuie să meargă înainte” a declarat vineri președintele CJ Buzău, Petre Emanoil Neagu.
De remarcat că liberalii au boicotat ședința de Consiliu Județean în care s-a ales noul șef, lipsind cu toții. După alegerea lui Petre Emanoil Neagu în funcția de președinte al CJ Buzău va trebui ales un nou vicepreședinte. Cel mai probabil, în acest sens va fi introdus un proiect pe ordinea de zi a ședinței viitoare, postul urmând a reveni, mai mult ca sigur, tot Partidului Social Democrat.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.