PMP Buzău continuă seria racolărilor începută în timpul campaniei electorale din 2016.  Astfel, dintr-un comunicat de presă aflăm că de vineri Organizația PNL Nehoiu, în frunte cu președintele acesteia, Radu Bularcă, a trecut de partea popularilor. Alături de președintele PNL Nehoiu au mers 17 din cei 20 de membri ai biroului executiv orășenesc, dar și 120 de membri de partid.

„Noi luptăm pentru obiective cu adevărat importante, proiecte în jurul cărora avem siguranța că ni se vor alătura mai mulți colegi de dreapta. Unul dintre ele este revenirea la alegerea primarilor în două tururi, întrucât acest lucru conferă legitimitate actului de guvernare locală. PMP este singurul partid care face opoziție față de actuala guvernare și care are curajul de a spune lucrurilor pe nume. Este momentul în care trebuie să arătăm că politica este altfel și îi așteptăm lângă noi și pe ceilalți colegi care vor să se alăture acestui demers”, se arată în comunicatul remis redacției de organizația PMP Buzău.

 

 

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.