Partidul Național Liberal câștigă teren pe zi ce trece și în județul Buzău. Este părerea președintelui organizației județene Buzău, deputatul Cristinel Romanescu care spună că, în prezent PNL nu mai este privit în teritoriu ca un „partid de mâna a doua-a treia”, ci drept „cel mai important partid la acest moment.”

„Am putut să ne organizăm, am avut și timpul necesar să ne organizăm cam în toate localitățile; să nu uităm că la alegerile prezidențiale PNL Buzău a avut succes în peste 27 de localități, acolo unde, practic, sunt doar primari PSD. Lupta a fost grea, dar încet-încet am început să ne organizăm și, bineînțeles, începem să arătăm din ce în ce mai bine, ca o adevărată echipă și încerc să le explic și colegilor că astăzi, atunci când mergem în teritoriu, în județul Buzău, nu mai suntem priviți ca un partid de mâna a doua-a treia, suntem partidul cel mai important la momentul acesta în România și în județul Buzău și suntem și la guvernare. Și, în felul acesta oamenii își dau seama, le creăm speranța că împreună vom putea face ca și județul să arate așa cum trebuie”, a spus deputatul Cristinel Romanescu într-o conferință de presă susținută alături de vicepreședintele regional Victor Paul Dobre.

Astfel președintele PNL Buzău a explicat că strategia organizației pe care o conduce la următoarele alegeri locale este aceea de a obține cât mai multe majorități în consiliile locale și nu neapărat un număr cât mai mare de primari.

„Noi abordăm într-un alt mod acest lucru; noi spunem că în primul rând ne dorim să avem majoritatea, de fiecare dată, în consiliu, în fiecare consiliu din localitate. Pentru că încercăm să găsim consilieri foarte buni, care să se implice, să creeze acea echipă de care mulți ani am avut nevoie; acolo este esența unei echipe puternice pentru fiecare localitate. În general este bine să ai un om reprezentativ, care este un bun gospodar, dar dacă nu va avea o echipă care să îl sprijine și în consiliu, dar și afara lui, să discute cu oamenii, este degeaba. Pentru că el (primarul, n.r.) nu va putea face față în niciun fel de comunitate. De aceea eu, în abordarea mea, de fiecare dată gândesc echipa”, a spus Romanescu care este conștient că acest lucru nu va fi foarte ușor de realizat.

Părerea lui Romanescu este împărtășită și de vicepreședintele regional, gălățeanul Victor Paul Dobre care a spus că lupta cu oamenii din „bârlogul lui Ciolacu” nu va fi deloc ușoară: E un județ în care PSD a fost pe primul loc. E o filială puternică. E bârlogul lui Marcel Ciolacu. Dar, aș avea și eu să transmit un mesaj pentru buzoieni. E bine ca atunci când un partid guvernează țara să fie o administrație locală și județeană de aceeași culoare. E foarte eficient. Colegii mei de la Buzău au o bătălie grea de dus, foarte grea (…) Nu e simplu, bătăliile sunt mult mai grele. Eu numesc alegerile locale <războiul între­gului popor>. Într-o localitate candidează o sută de consilieri, fiecare cu familie, prieteni, dar avem încredere în determinarea colegilor noștri. Vă asigur că noi vom fi la guvernare și în următorul deceniu”, a explicat liberalul Victor Paul Dobre.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.