Candidații PNL la alegerile locale din septembrie și-au depus luni,dosarele de candidatură, pentru consilieri municipali și județeni, respectiv pentru Primăria municipiului reședință de județ și pentru Consiliul Județean. Astfel, medicul Adrian Zoican intră în cursa pentru Palatul Comunal iar președintele PNL Buzău, Cristinel Romanescu, candideză pentu șefia Consiliului Județean.

„Buzăul are nevoie de o inițiativă solidă și elaborată prin care comunitățile să recupereze întârzierile pe care le are în multe domenii, iar PNL este singurul partid care poate da o soluție concretă  și coerentă la aceste probleme care trenează de mulți ani. Suntem conștienți că PNL are nevoie de mobilizare și de încredere la Buzău, întrucât atât primarii , cât și președinții de Consilii Județene sunt aleși dintr-un singur tur, ceea ce ii favorizează pe cei aflați astăzi in funcții.Urmează 4 ani dificili, în care avem nevoie de stabilitate și nicidecum de tendințe populiste, de a spune ca totul e gratis și nelimitat. Suntem conștienți că toate categoriile sociale au nevoie de măsuri de sprijin iar nevoile cetățenilor devin în aceste condiții cele mai importante pentru noi. Din acest motiv trebuie să mobilizăm atât cetățenii cât și întreprinzătorii pentru transformarea rapidă a unei comunități.Schimbarea în bine a unei localități depinde în mare măsură de acțiunile noastre, de inițiativele zonale și nu neapărat de soluțiile venite de la București.” a declarat Cristinel Romanescu, candidatul PNL la funcția de Președinte al Consiliului Județean Buzău.

Consiliul Local Municipal

  1. Adrian ZOICAN
  2. Vasile OLARIU
  3. Andrei NEDER
  4. Florin SÂNGIU
  5. Leana STROE
  6. Aurel DUMITRU
  7. Liviu Nicu BĂNICĂ
  8. Veronica RUSU
  9. Doina IONESCU
  10. Florin Ion NĂSTASE
  11. Diana MINEA
  12. Gabriela GEORGESCU
  13. Vasile CARAPIT

 

 

Consiliul Județean

  1. Cristinel ROMANESCU
  2. Ionut Ciprian IUGA
  3. Mirccea Ciprian POSEA
  4. Viorel ȘTEFU
  5. Marieta BOLOȘ
  6. Adrian ZOICAN
  7. Gabriel Adrian ALEXANDRESCU
  8. Liviu Adrian ENESCU
  9. Valentin BARBU
  10. Claudiu CARPEN
  11. Grigore NEDELCU
  12. Nicolae MĂRĂCINE

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.