Poştaşii ies în stradă. Chiar joia aceasta, angajaţii Poştei sunt decişi să protesteze faţă de măsurile de criză, încă în vigoare. La Buzău, poştaşii vor picheta Prefectura Judeţului. 15 persoane sunt aşteptate la manifestarea de peste două zile, pentru ca apoi o delegaţie formată din circa 100 de poştaşi să meargă la Bucureşti la un protest de amploare programat pe 29 martie. Concomitent cu începerea acţiunilor în stradă. în zilele de 15 şi 16 martie, sindicaliştii vor avea întâlniri cu parlamentarii din opoziţie şi din arcul guvernamental, iar rezultatele vor fi făcute publice în cadrul unor conferinţe de presă organizate la nivel local în 19 martie. Liderii de sindicat ai poştaşilor spun că dacă nu vor găsi înţelegere la politicieni vor continua acţiunile în stradă până în preajma sărbătorilor pascale.
Angajaţii Companiei Naţionale Poşta Română sunt nemulţumiţi că salariile nu le-au mai fost majorate din 2010, că nu au mai primit prime de sărbători şi că în instituţie este o stare „de haos şi incertitudine”. Sindicaliştii arată că sunt nemulţumiţi de decizia unilaterală de a reduce salariile tuturor angajaţilor cu 12 la sută, dar şi de cea privind prelungirea aplicării măsurii de tăiere a două zile din salariu pentru încă şase luni.
Iar pentru toate acestea, o primă acţiune în stradă a poştaşilor este programată chiar astăzi în Bucureşti la sediul Companiei Naţionale a Poştei Române din Bulevardul Dacia. Organizatorii precizează că pichetul se va desfăşura între orele 14.00 – 15.30.
Poşta Română a încheiat anul trecut cu pierderi de 4,3 milioane euro, în scădere cu 85% comparativ cu 2010, potrivit datelor operatorului poştal. Aceasta în timp ce în 2010, compania a înregistrat pierderi de 28 de milioane de euro.
Cristina DINULESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.