Ploaia căzută ieri peste Buzău este un fel de frecție la picior de lemn pentru agricultura din acest an. Asta pentru că, la Buzău, în acest an s-a înregistrat o secetă istorică iar cantitățile de apă care au venit ieri, după săptămâni întregi de caniculă, nu mai pot schimba nimic în producția din acest an. Cu toate acestea, cei mai optimiști dintre agricultori sunt mulțumiți că măcar pământul s-a mai înmuiat și poate fi lucrat mai ușor pentru însămânțarile de toamnă.
Dacă la grâu fermierii au reuşit să scoată un minimum de producţie, la porumb şi floarea sorelui situaţia este dramatică.
„Dacă la grâu am obținut o producție satisfăcătoare, dar nu mai mult de 2000 de kilograme la hectar, în ceea ce privește porumbul și floarea soarelui stăm mult mai rău, pentru că ne-am confruntat atât cu o secetă meteorologică cât și cu una pedologică. Din cauza secetei și a temperaturilor ridicate nu a mai avut loc polenizarea pentru că după o temperatură de 30-35 de grade polenul devine steril și, din această cauză, pe știulete nu or să se găsească decât câteva boabe. Fermierii care se așteptau la o producție minimă de 12 tone la hectar se vor bucura dacă vor obține 3-4 tone la hectar”, a declarat Constantin Feraru, directorul Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Seminţelor.

Și chiar dacă situația din acest an nu mai poate fi schimbată, agricultorii se bucură totuși de cei câțiva stropi de ploaie ce s-au abătut peste Buzău din prisma culturilor ce se vor înființa în această toamnă.
„Ploaia a fost bună însă destul de mică cantitativ. Culturile de rapiță care deja s-au semănat vor răsări însă dacă nu va veni ploaie vor muri”, a declarat Valeriu Călin, preşedintele Asociaţiei Cultivatorilor de Cereale Şi Plante Tehnice Buzău.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.