După ce a fost pus sub Control Judiciar, președintee Consiliului Județean, Cristi Bîgiu s-ar putea întoarce la funcția în care a fost ales în vara anului 2012.
Precizarea vine din partea Instituției Prefectului care a declarat prin vocea purtătorului de cuvânt că fiind vorba despre măsura Controlului Judiciar, Cristi Bîgiu are dreptul să se întoarcă la funcția pe care a deținut-o înainte de suspendare.
De cealaltă parte, Cristi Bîgiu nu ia în calcul o revenire.
“Nu am văzut deocamdată sentința magistraților de la Tribunalul Călărași și nu pot face comentarii. Oricum eu nu am solicitat să revin la serviciu și deocamdată nu doresc acest lucru”, a declarant pentru Observatorul Buzoian președintele suspendat al Consiliului Județean, Cristi Bîgiu.
Pentru a reveni în fruntea Consiliului Județean, Cristi Bîgiu ar trebui să facă o cerere prin care să arate că măsurile judiciare în baza cărora a fost luată decizia suspendării sale din funcție au fost înlăturate.
HOTII DAU UNDA VERD HOTILOR < arzav-ar focul de banditi !!!
Cadulencu Iulian liked this on Facebook.
Doru Vârlan liked this on Facebook.
Elena Panturu liked this on Facebook.
Ana Raducanu liked this on Facebook.