Laurentiu Paun

A fost un om bun de pus la rană. Atât mai au puterea să spună cei care l-au cunoscut pe Laurențiu Păun, tânărul cameraman de la TV Buzău, omorât în timp ce filma o știre.
Tânărul care luna viitoare ar fi împlinit 31 de ani a fost ucis de un șofer italian de 35 de ani, care și-a scăpat bolidul de sub control. Laurențiu a fost zdrobit între mașina pe care o filma și care fusese implicată într-o tamponare și Mercedes-ul scăpat de sub control. Nu a avut nici o șansă la viață, spre disperarea tuturor celor care l-au cunoscut, a colegilor, prietenilor și familiei sale.
Imediat după tragedia care a îndoliat presa buzoiană, rețelele de socializare s-au umplut cu mesaje de la cei care l-au cunoscut pe Laurențiu Păun. Colegii de breaslă ai cameramanului sunt șocați de cele întâmplate în timp ce prietenii tânărului nu își revin din șocul provocat de moartea prematură a unui om atât de blând cum spun că a fost Laurențiu.
Iată mai jos doar câteva din mesajele postate după moartea prematură a cameramanului Laurențiu Păun:

”După ce vineri l-am văzut filmând, muncind, zâmbind, astăzi l-am văzut întins pe pământul rece, zăcând inert. E o imagine pe care n-am s-o uit ușor. Laurențiu a fost omorât de un italian imbecil, care a accelerat nebunește și căruia îi doresc să aibă aceeași soartă. Să ai liniște, Laurențiu, acolo unde ești!”, scrie Corina Răchițeanu, jurnalist buzoian.,
” Se întâmplă să întâlnim oameni doar ca să primim lecții. L-am cunoscut pe Laurențiu Păun și am primit lecția bunului simt și a blândeții…misiune îndeplinită ,dragul meu coleg! dar ai lăsat în urmă oameni cărora puteai să le dai și lor asta…mă bucur că te-am întâlnit!”, a scris Viorica Șerbănoiu, o fostă colegă de-a cameramanului.
”Cel mai blând om pe care l-am întâlnit …Dumnezeu să aibă grijă de sufletul lui și de visele lui…nu mai am cuvinte”, scrie aceeași Viorica Șerbănoiu.
”Un caracter cum rar se mai poate întâlni. Puțini cunosc cu adevărat puterea lui de dăruire și noblețea gesturilor pe care le făcea! Nu ar fi dezamăgit pe nimeni niciodată. Il vom păstra toata viața în suflet și vom regreta mereu…Condoleanțe familiei!”, a scris un alt jurnalist buzoian, Gabriel Costianu.
Iar mesajele postate de cei care l-au cunoscut pe Laurențiu Păun continuă:

Doar Catalin: ”nu îmi vine sa cred ! un om de milioane, cu mult, f mult bun simț…Dumnezeu să-l ierte…”

Constantin Alina : ”Dumnezeu să-l odihnească, doamne ce ironie,să filmezi un accident și să fii în clipa următoare tu protagonistul unui altul. mă îngrozesc câți oamenii tineri mor de boli sau în accidente .”
Ioan Drăguşin: ”PĂCAT de încă o viață tânără pierdută la datorie !!!…Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească !…”
Agrofran Buzau  ”..Și cerul plânge.. nu pot să cred!!! O familie deosebită… copii deosebiți!!! Dumnezeu să-l odihnească în pace!!! Condoleanțe familiei!:(”
Geta Burducea: ” Dumnezeu să-l odihnească ! Îmi vine greu să cred . E nedrept ! Era un băiat deosebit , un caracter cum rar întâlnești , profesionist , modest , echilibrat . Condoleanțe familiei !”, a scris inspectorul general adjunct al IȘJ Buzău.
”In duminica iertării un bun prieten ne-a părăsit ?!? Dumnezeu să te ierte Dani și să te regăsești în rândul îngerilor!!! Condoleanțe familiei!
Mănăilescu Gigi: Azi am pierdut un frate, un prieten, un coleg. Dumnezeu să aibă grijă de tine drag prieten!”

C.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.