Cristi Bigiu UNCJR

Președintele Consiliului Județean Buzău, Cristi Bîgiu, a participat, în această săptămână, la Adunarea Generală a Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România care a avut loc în Sala „Constantin C. Stere“ a Senatului României.
”Astfel de dezbateri și consultări ne ajută să găsim soluții la problemele cu care se confruntă primăriile și cetățenii din județul Buzău. Printre temele abordate în Adunarea Generală a UNCJR s-au aflat cele privind arieratele sau restructurarea organizatorică a unor componente din sistemul de sănătate, puncte deosebit de importante. Alte subiecte pe care le-am abordat au făcut referire la diverse modificări legislative, propuneri privind organizarea poliției locale, autonomia locală”, a declarat Cristi Bîgiu.
Pe ordinea de zi a Adunării Generale s-a aflat și încheierea de acorduri de parteneriate între UNCJR și Senat, Camera Deputaților, Asociaţia Secretarilor Judeţelor din România și Uniunea Consiliilor Regionale din Republica Moldova.
La eveniment au fost invitați și premierul Victor Ponta, președintele Senatului, Crin Antonescu și președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea care, după semnarea oficială a protocoalelor de colaborare, au primit, la propunerea conducerii UNCJR, titluri de „susţinător al Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România.”
Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.