Tânăra de 20 de ani, care a sfârșit sâmbătă seara în piața Dacia pe când lua parte la un concert organizat de un cunoscut brand de bere, a murit în urma unui  stop cardio respirator provocat de criză de astm bronșic. Este decizia medicilor legiști care au efectuat necropsia tinerei .

„Rezultatul necropsiei a confirmat diagnosticul inițial de la prezentarea în UPU adică o stare de rău astmatic soldată cu un stop cardio respirator. Cel mai probabil, criza a fost declanșată de un alergen la care fata era sensibilă, am înțeles că a folosit și două pufuri de Ventolin. În astfel de crize de astm șansele sunt mari doar dacă primul ajutor specializat este foarte aproape de dânsa. Dacă au trecut deja 10-15 minute rezolvarea problemei are un procent de reușită destul de mic ” a declarat directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Buzău, dr. Stanciu Paraschiv.

Cel mai probabil, această situație ar fi putut fi evitată dacă la fața locului s-ar fi aflat o ambulanță cu echipaj specializat în acordarea de prim ajutor și cu dotarea aferentă. Acest lucru nu s-a întâmplat pentru că organizatorii nu au solicitat, așa cum se întâmplă la astfel de evenimente, prezența unui echipaj de ambulanță. La fața locului a existat doar o rulotă cu voluntari pentru acordarea primului ajutor iar timpul scurs până la sosirea ambulanței s-a dovedit a fi fatal pentru tânăra de doar 20 de ani.

Într-un punct de vedere transmis de reprezentanții producătorului de bere care a organizat evenimentul se precizează:

„Agenţia care a organizat evenimentul din Buzău, SC Homemade Stuff SRL, ne-a informat că a făcut demersurile necesare, în mod repetat, pentru obţinerea unei ambulanţe de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Buzău, în vederea asigurării prezenţei la locul evenimentului. Ca urmare a faptului că nu s-a dat curs solicitării înaintate către Serviciul de Ambulanţă Judeţean Buzău, agenţia amintită mai sus a contractat SC Spard Team SRL, pentru realizarea unui punct de prim ajutor, în conformitate cu cerinţele legale.
Punctul de prim ajutor a funcţionat conform Legii 95/2006, a avut salvatori cu pregătire medicală, absolvenţi ai cursurilor de prim ajutor avansat şi a fost dotat cu toate echipamentele de prim ajutor necesare, inclusiv defibrilator.
La rândul nostru, am solicitat agenţiei informaţii detaliate referitoare la rapiditatea intervenţiei de prim ajutor. Aşteptăm, totodată, concluziile autorităţilor competente şi vom asigura întregul suport pentru clarificarea traficului eveniment.”

 

Sofia MATEI a suferit o fractura d epiramida nazala in 2005 la un eveniment similar
Sofia MATEI a suferit o fractura de piramida nazala in 2005 la un eveniment similar

Producătorul de bere care a organizat evenimentul de la sfârșitul săptămânii nu este la primul incident la Buzău. În anul 2005, la prima editie a serbărilor de la Buzău, o buzoiancă de 40 de ani a fost rănită de o cutie de bere aruncată în mulțime de solista formației Impact. Cutia de bere a lovit-o pe femeie drept în față, provocându-i o fractură de piramidă nazală.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.