Valerica Sercaianu retinut2

UPDATE: După aflarea verdictului judecătorilor, primarul comunei Cernătești, Valerică Șercăianu s-a prezentat singur la sediul IPJ Buzău pentru a fi încarcerat. El a recurs la acest gest pentru a evita să mai fie adus la sediul inspectoratului încătușat de oamenii legii să veniți să pună în executare mandatul de arestare.

Primarul comunei Cernătești, Valerică Șercăianu, a fost trimis după gratii de magistrații Tribunalului Buzău pentru uciderea unei adolescente de 15 ani în urma unui accident rutier pe care l-a provocat în după amiaza zilei de 21 mai. Șercăianu va sta după gratii timp de 29 de zile timp în care procurorii trebuie să finalizeze dosarul și să îl înainteze instanței.
Procurorii au solicitat, în urmă cu două săptămâni, suplimentarea probatoriului, cerând o expertiză pentru a stabili gradul de vinovăție al primarului din Cernătești, precum și calculul unei alcoolemii retro la momentul producerii accidentului.
Rezultatul expertizei a scos la iveală faptul că Valerică Șercăianu circula la momentul producerii accidentului cu 91 de kilometri la oră, ceea ce în opinia procurorilor îl face vinovat de producerea accidentului în urma căruia o adolescentă a decedat. La baza cererii procurorilor a stat și trecutul tumultuos la volan al primarului din Cernătești. Acesta are la activ nu mai puțin de trei sancțiuni pentru conducere sub influenta alcoolului, trei evenimente rutiere soldate cu pagube materiale și numeroase încălcări ale regimului de viteză.
În baza acestor probe magistrații Tribunalului Buzău au decis că Valerică Șercăianu reprezintă un pericol public și au decis ca el să fie introdus în arest pentru o perioadă de 29 de zile. Primarul din Cernătești urmează să fie încarcerat în cursul zilei de luni iar după ce decizia privind arestarea sa va ajunge la Prefectură atunci el va fi suspendat din funcție până când instanța va da o hotărâre irevocabilă în cazul său.
Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.