Paul BEGANU
Primul inculpat din lotul Beganu, avocatul Mihai Cosmin Vasile, scapă de arest după ce magistrații Curții de Apel Ploiești au respins propunerea procurorilor de prelungire a măsurii arestării preventive și înlocuirea acesteia cu cea a controlului judiciar.
„În baza art.237 alin.1 CPP respinge ca neîntemeiată propunerea nr.3/P/2013 din data de 14.01.2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti, privind pe inculpatul VASILE MIHAIL COSMIN, în prezent arestat preventiv în Arestul IJP Prahova şi dispune punerea în libertate a acestuia de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.3/UPF/2014 din 21.11.2014 emis de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Ploieşti, la expirarea duratei arestului preventiv, respectiv 20.01.2015, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. În baza art.237 alin.2 CPP comb. cu art.202 alin.1 şi 3 CPP şi art.211 CPP dispune înlocuirea arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar. În baza art.215 alin.1 CPP, inculpatul Vasile Mihail Cosmin trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organele de urmărire penală sau judecătorul de drepturi şi libertăţi cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, respectiv Poliţia oraşului Pătârlagele, judeţul Buzău sau, după caz, Poliţia oraşului Buzău, judeţul Buzău (domiciliu sau reşedinţa), conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art.215 alin.2 lit.a) CPP impune inculpatului interdicţia de a părăsi ţara, pe timpul controlului judiciar. În baza art.215 alin.3 şi 7 CPP atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea – credinţă a obligaţiilor care îi revin sau există suspiciunea rezonabilă că a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive”, se arată în încheierea ședinței de judecată de la Curtea de Apel Ploiești.
Nu aceeași soartă o vor avea fostul prefect de Buzău, Paul Beganu, și afaceristul Gheorghe Ceteraș, cărora instanța le-a prelungit mandatele de arestare până pe data de 18 februarie. Cei doi ar mai avea totuși o speranță întrucât decizia magistraților prahoveni poate fi contestată.
”În baza art.236 alin.1 CPP comb. cu art.234 alin.1 CPP şi art.202 alin.1 şi 3 CPP admite propunerea nr.3/P/2013 din data de 14.01.2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti, privind pe inculpaţii Ceteraş Gheorghe şi Beganu Paul. Dispune prelungirea arestării preventive a inculpaţilor CETERAŞ GHEORGHE şi BEGANU PAUL, arestaţi preventiv în Arestul IJP Prahova, pe o perioadă de câte 30 de zile, începând cu data de 20.01.2015 şi până la data de 18.02.2015, inclusiv. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare” se mai arată în decizia Curții de Apel Ploiești.
Fostul prefect de Buzău Paul Beganu, un angajat al Direcţiei Silvice şi un judecător sunt suspectaţi că ar fi luat mită 2.250.000 de euro pentru a favoriza retrocedarea ilegală a peste 5.000 de hectare de pădure.

Fostul prefect de Buzău Paul Beganu este acuzat de luare de mită, abuz în serviciu, fals intelectual, instigare la fals intelectual şi instigare la dare de mită, avocatul Mihail Cosmin Vasile este acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la dare de mită, Ion Irimia, angajat al Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva, este acuzat acuzat de trafic de influenţă, şi omul de afaceri Gheorghe Ceteraş, de constituire a unui grup infracţional organizat, cumpărare de influenţă şi trei infracţiuni de dare de mită, potrivit procurorilor DNA.
Potrivit procurorilor, procesul de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de 5.134 hectare de teren forestier (situate pe raza comunei Gura Teghii, judeţul Buzău) în favoarea SC Forestiera Ardeleana SRL a fost nelegal, cauzând un prejudiciu de 89.787.721 de lei (echivalentul a 21,7 milioane euro) în dauna statului.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.