Filiala locală a Pro România și-a anunțat, vineri, candidații pentru Consiliul Județean și pentru Primăria municipiului Buzău. Este vorba despre fostul prefect Carmen Ichim care va candida pentru funcția de președinte al CJ și despre Constantin „Bebe” Ionescu care va candida împotriva actualului edil Constantin Toma pentru cel mai înalt fotoliu din Palatul Comunal.

„Sunt onorată de echipa din Pro România pentru a fi aleasă ca și candidat pentru președinția Consiliului Județean. Sunt primul candidat femeie care va candida pentru această funcție și sunt convinsă că alături de membri Pro România vom reuși alături de buzoieni să ne punem în aplicare proiectele pentru dezvoltarea Buzăului. Am experiență în administrația publică și cred că am demonstrat că am energia și forța de a duce la finalizare proiectele începute. Întotdeauna voi fi PRO Buzău”, a spus Carmen Ichim.

Totodată Carmen Ichim a declarat că actualul președinte al CJ, Petre Emanoil Neagu a aflat înainte de a face publică decizia sa de a candida pentru cea mai înaltă funcție în județ și a declarat că vor fi doar simpli adversari politici.

„M-am întâlnit cu domnul Neagu pe 24 februarie, știa care este intenția mea pentru că a fost o bunăvoința să se anunțe mai înainte puțin și noi chiar dacă facem parte din partide politice diferite vom fi adversari nu dușmani”, a spus Carmen Ichim.

La rândul său Constantin Ionescu a declarat că își propune să câștige în tandem alegerile alături de Carmen Ichim dar și că își așteaptă alături colegii din PNL.

„Mulțumesc pentru primirea și susținerea necondiționată pe care am primit-o din partea doamnei Ichim și a domnului Rache pentru un proiect de performanță în administrație pentru că atâția ani și eu și doamna Carmen Ichim am fost pentru acest oraș. Am primit invitația de a candida în tandem. Pentru mine politica este despre oameni și pentru oameni și nu despre partide. Politica este ceea ce faci pentru oameni. Cred cu tărie în această echipă, nu mai este un secret că ceea ce am făcut până acum se va concentra în votul pe care îl vom obține. Sunt lucruri pe care le-am demonstrat și cu aceste lucruri vom veni în fața oamenilor. Pe noi ne diferențiază față de ceilalți soluțiile cu care venim”, a declarat Constantin Ionescu care a declarat că își așteaptă alături de el colegii de valoare din PNL alături de care a lucrat.

Nu în ultimul rând, Viorel Dobre a explicat că de la venirea în Pro România a fostului prefect numărul membrilor a sporit substanțial și că se așteaptă la același aflux și după racolarea lui Constantin Ionescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.